Noi detalii despre presupusa crimă odioasă din satul Beriozki, raionul Anenii Noi. Învinuitul, care este fost antrenor de box, ar fi ținut sclavi și chiar și-ar fi pus fiul la lanț în curtea casei. Informațiile au fost făcute publice de avocatul Dorin Podlisnic în cadrul unui podcast. Potrivit apărătorului, s-ar examina versiunea omorurilor în serie. Informația nu a fost confirmată de poliție.
Potrivit avocatului, Dorin Podlisnic, principalul suspect în cazul de la Beriozchi se numește Stepan Găină, un fost antrenor de box, care în prezent se ocupă cu creșterea porcinelor și comerț cu carne de porc. Apărătorul declară că individul este cunoscut în localitate drept o brută, cu care evită să contacteze toată localitatea.
DORIN PODLISNIC, avocat: "Spre sfârșitul anilor 90 începutul anilor 2000, Stepan Găină și-a legat propriul fiu cu un lanț de fier și l-a plasat în loc de câine în ograda gospodăriei sale, fapt pentru care a fost tras la răspundere. Cunosc că acest personaj este unul agresiv".
Din cauza agresivității sale excesive, acesta a fost părăsit de familie, care s-ar fi stabilit cu traiul peste hotare. În același timp, potrivit lui Podlisnic, Stepan Găină, are un cazier bogat – de la infracțiuni patrimoniale, la crime ce atentează la viața persoanei. În satul Beriozchi, acesta a cumpărat mai multe gospodării învecinate, pe care le-a transformat într-o fortăreață, după zidurile căreia nimeni nu știa ce se întâmplă. El ar fi angajat persoane vulnerabile, sau fără un loc de trai, pe care le-ar fi maltratat și amenințat sistematic, pe unele dintre ele ținându-se în sclavie.
DORIN PODLISNIC, avocat: "Din informațiile pe care le cunosc, acest Stepan Găină nu o dată și-a amenințat muncitorii că porcilor pe care îi crește foarte mult le place carnea de om și dacă vor vorbi mult, nu va afla nimeni niciodată nimic despre ei".
Avocatul mai anunță că, după ce în una din casele lui Găină au fost găsite oseminte și haine cu urme de sânge, în toată gospodăria inculpatului au fost făcute săpături pentru acumularea probelor. Dorin Podlisnic declară cu trimitere la structurile de drept, că se analizează săvârșirea a cel puțin trei omoruri de către Stepan Găină.
Serviciul de presă al Inspectoratului General al Poliției nu a confirmat cele invocate de avocat, făcând trimitere la secretul anchetei. În același timp, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, declară că tot probatoriul a fost acumulat din interiorul gospodăriei lui Stepan Găină.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: "Noi în această perioadă am avut persoană infiltrată, care a lucrat la acela acasă ca să documentăm tot procesul. A fost necesar de acumulat probatoriu. De aceea am infiltrat persoană care a lucrat la acel infractor acasă, pentru ca să acumulăm probatoriu în acest timp".
Amintim că, Stepan Găină de 59 de ani, concubina acestuia de 51 de ani și un alt bărbat de 34 de ani au fost reținuți pe data de 22 decembrie. Ulterior, Găină a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Anchetatorii au ajuns la acesta după ce au început în luna septembrie curent investigarea dispariției unui locuitor al satului Berezchi de 61 de ani.
Exclusiv TV
