Persoanele care primesc, în acest sezon rece, compensații la consumul energetic, își pot ridica de astăzi banii de la oficiile poștale. Beneficiarii care nu au indicat un card bancar pentru primirea plăților trebuie să se prezinte la poștă cu buletinul de identitate.
Potrivit ministerului Muncii și Protecției Sociale, pentru persoanele care au ales pentru compensațiile pe perioada rece a anului transferul pe card, banii au fost virați începând cu 12 decembrie. Cei care nu deținu un card bancar, pot ridica, începând cu ziua de astăzi, plățile la oficiile poștale din țară. Sursa citată amintește că în sezonul rece 2025–2026, de compensații la energie vor beneficia 605 mii 538 de gospodării, în care locuiesc mai mult de 1,2 milioane de persoane. Astfel, din numărul total, 287 de mii 27 de gospodării folosesc pentru încălzire combustibilii solizi, gazele naturale fiind principala sursă de încălzire pentru alte 169 309 familii. De compensații pentru energia termică centralizată vor beneficia 106 134 persoane, iar altele 43 068 – pentru energie electrică, folosită pe post de încălzire.
Sumele acordate sub formă de ajutor în perioada rece a anului variază între 500 și 1.000 de lei, în funcție de gradul de vulnerabilitate și sursa de încălzire. Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că din numărul total de beneficiari, 53 la sută vor primi valoarea maximă de compensație, sau 800 de lei pentru combustibilii solizi și 1000 de lei pentru alte surse de energie. Sursa citată amintește că, ajutorul va fi oferit lunar pe durata sezonului de încălzire, în cadrul programului „Ajutor la contor”, implementat pentru al patrulea an consecutiv. Amintim că în acest an mai puține familii din Moldova vor primi compensații la căldură, cifra fiind în scădere cu 120 de mii față de sezonul precedent.
Exclusiv TV
