Partidul Socialiștilor a pregătit mai multe inițiative legislative, care au drept scop, în opinia deputaților PSRM, creșterea veniturilor bugetare și dezvoltarea țării. Fracțiunea socialiștilor a denumit acest program buget de stat alternativ.
Deputații socialiști au elaborate un proiect alternativ al bugetului de stat, care asigură în primul rând creșterea veniturilor acestuia. Deputatul Petru Burduja susține că pentru a atinge acest deziderat este nevoie de adoptarea mai multor inițiative legislative.
PETRU BURDUJA, deputatul fracțiunii PSRM: "Noi am promovat și vom promova în continuare plasarea pe rafturile comerciale al 50 de procente din lungimea raftului comercial a producției autohtone. Proiectul de lege ce ține de cota zero pe impozitul pe venit al agenților economici în cazul reinvestirii acestuia. Cerem promovarea proiectului de lege ce ține de restituirea TVA spre deducere, care se află la contul agenților economici trei ani și mai mult".
De asemenea, socialiștii cred că, de modificare legislative este nevoie și în domeniul financiar – bancar. Astfel, parlamenarii susțin adoptarea unei legi, care ar monitoriza cu strictețe cheltuirea banilor împrumutați după destinația contractată. De asemenea, PSRM reiterează că Republica Moldova are nevoie de o bancă fondată 100% de stat.
PETRU BURDUJA, deputatul fracțiunii PSRM: "Avem practica României, Ungariei care au astfel de bănci prin care sunt canalizate toate sursele externe, care sunt utilizate pentru dezvoltarea strategică a țării, cum ar fi drumuri, infrastructură și altele. De ce Republica Moldova care are împrumutate peste 50 de miliarde de lei, trece aceste surse prin băncile comerciale?"
Alte două propuneri ale socialiștilor țin de adoptarea legilor cu privire la impunerea impozitelor pe venit speciale pentru companiile din energetică și băncile comerciale în mărime de 25 la sută.
PETRU BURDUJA, deputatul fracțiunii PSRM: "Guvernul Republicii Moldova are pe ordinea de zi subiectul de a compensa energia electrică pentru lunile noiembrie – decembrie 2025, inclusiv ianuarie 2026 cu 1,1 lei per Kw pentru 110 KW, pe de altă parte avem companii în energie care obține profituri de 100 mil lei. Tocmai de aceasta considerăm oportun ca Guvernul RM să impună un impozit pe venit special pentru companiile energetice cel puțin de 25 la sută, care va aduce bani suplimentari la bugetul RM".
În context, Petru Burduja susține că, în urma impunerii acestui impozit băncilor comerciale, s-ar obține la buget nu mai puțin de un miliard de lei anual. De asemenea, în opinia deputatului, trebuie să fie revăzută prioritizarea cheltuitelor bugetare, fiind reduse unele finanțări cum ar fi cele ale apărării, sau întreținerii unor instituții cu o pondere mai mică în economia statului. Acești bani pot fi direcționați spre dezvoltarea localităților și anume pentru industrializarea țării, care la fel vor aduce venituri suplimentare la buget, declară deputatul Burduja. Fracțiunea PSRM urmează să prezinte toate aceste proiecte Parlamentului sub formă de inițiative legislative.
Exclusiv TV

