Muzeul Luvru din Paris a fost închis duminică, după un jaf spectaculos în plină zi, în urma căruia o bandă de hoți a sustras bijuterii regale de o valoare considerată „neprețuită”. Două piese au fost recuperate de instituție, acesta fiind pierdute de hoți în timpul retrageii.
Incidentul a avut loc pe 19 octombrie, în jurul orei 9:30 dimineața, când mai mulți indivizi au folosit un lift montat pe un camion pentru a pătrunde printr-o fereastră în Galerie d’Apollon, sala care găzduiește colecția de vase din pietre semiprețioase și bijuteriile coroanei Franței. Potrivit parchetului din Paris, hoții, cel puțin patru persoane, cu fețele acoperite și înarmați cu polizoare, au amenințat paznicii și au spart două vitrine, reușind să fugă pe motociclete înainte de sosirea poliției, scrie ziua.md. Potrivit autorităților franceze, bujuteriile sustrase au o valoare inestimabilă, fiind și parte a patrimoniului cultural și istoric al Franței.
LAURENT NUNEZ, ministrul Afacerilor Interne al Franței: "Hoții au pătruns din exteriorul muzeului Luvru, folosind o scară, care a fost ridicată dintr-un camion. Au spart geamul, după care s-au îndreptat la vitrine, de unde au furat bijuterii. Nu voi da lista acestora, pentru că există o anchetă în acest sens. Sunt bijuterii care au o valoare patrimonială reală și care au o valoare inestimabilă în realitate".
Două piese, inclusiv o coroană aparținând împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea, au fost recuperate ulterior, fiind abandonate de hoți în timpul retragerii. În total, opt obiecte au fost furate, potrivit Ministerului Culturii, printre care o diademă și o broșă care au aparținut împărătesei Eugénie, precum și un colier și o pereche de cercei cu smaralde care au aparținut împărătesei Marie Louise, a doua soție a lui Napoleon Bonaparte. Autoritățile franceze suspectează că jaful a fost opera unei echipe de infractori profesioniști. Poliția a deschis o anchetă, iar pagubele sunt în curs de evaluare. Ministrul francez al Justiției consideră că acest furt reprezintă un eșec al autorităților franceze, mai ales după ce s-a constatat că geamul spart nu era securizat.
Aceasta nu este prima dată când celebrul muzeu parizian devine scena unui furt notoriu. În 1911, tabloul Mona Lisa al lui Leonardo da Vinci a fost furat de Vincenzo Peruggia, un angajat al muzeului, și a fost recuperat abia după doi ani.
Exclusiv TV
