Partidul Nostru s-a așteptat la un scor mai bun în parlamentare, dar le-a mulțumit alegătorilor pentru încrederea acordată, care va asigura formațiunii șase mandate în viitorul Legislativ. Conducerea partidului anunță că, a depus mai multe contestații la Comisia Electorală Centrală, însă nu contestă rezultatele scrutinului.
După anunțarea primelor rezultate preliminare, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recunoscut că s-a așteptat la un scor mai mare pentru formațiunea sa.
RENATO USATÎI, președintele Partidul Nostru: "Am presupus că rezultatele vor fi puțin mai bune, dar le mulțumim cetățenilor pentru încredere , pentru faptul că Partidul Nostru având tribună în Parlamentul RM, este clar că va reprezenta toți cetățenii, așa cum am promis. Noi vom demonstra o politică corectă, o politică curată și vom face tot posibilul ca să schimbăm lucrurile în țară spre bine".
Conducerea formațiunii Partidul Nostru declară că observatorii săi la secțiile de votare au înregistrat mai multe încălcări și intimidări, din punctul lor de vedere. Acestea țin de limitarea posibilității înregistrării video a procesului de numărare a voturilor în mai multe secții de votare din afara țării. În toate cazurile au fost depuse contestații. Însă, susține Renato Usatîi, acest lucru nu este un motiv pentru a ieși în stradă. El a recunoscut că a avut o invitație din partea blocului patriotic să se alăture protestului de astăzi.
Astfel, Partidul Nostru intră în Parlament cu șase mandate. Din fracțiune vor face parte Renato Usatîi, Elena Grițco, Nina Cereteu, Alexandru Berlinschi, Serghei Ivanov și Stela Onuțu.
Exclusiv TV
