Partidul Nostru a decis să meargă la Comisia Electorală Centrală în ultima zi de recepționare a cererilor pentru participarea la alegerile parlamentare din toamnă. Formațiunea, care se declară sigură că va accede în viitorul Legislativ, ar putea ocupa ultimul loc în buletinul de vot.
Echipa Partidului Nostru formată din 102 candidați pentru funcția de deputat s-a prezentat, astăzi, la Comisia Electorală Centrală pentru depunerea cererii de participare la scrutinul parlamentar.
RENATO USATÎI, președintele PP ”Partidul Nostru”: "Nu este o simplă formalitate juridică. Este un angajament față de întregul popor al Republicii Moldova. Este dovada că suntem gata să ne asumăm guvernarea țării. Partidul Nostru nu a fost niciodată la guvernare, în comparație cu alte formațiuni politice, dar acolo unde am avut primari și echipe locale, am demonstrat că se poate".
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, insistă că în rezultatul alegerilor, pe care acesta este sigură că le va câștiga, următoarea guvernare trebuie să fie asigurată de reprezentații tuturor partidelor parlamentare și extraparlamentare.
RENATO USATÎI, președintele PP ”Partidul Nostru”: "Partidul Nostru si eu personal, suntem pentru ca viitorul Guvern să fie unul de profesioniști, din specialiști din diferite domenii, ca să ne răsuflecăm mâinicile și să ne apucăm de lucru, deoarece astăzi PN este ultima speranță și unica garanție pentru cetățeni că dorințele lor".
Înainte de depunerea actelor la CEC, Renato Usatîi și-a reinterat acuzațiile la adresa Partidului Acțiune și Solidaritate, privind pretinse încercări ale formațiunii de guvernământ să facă presiuni asupra sa pentru o viitoare coaliție parlamentară. El a amintit că pe 11 august, într-o ședință secretă, potrivit lui, a judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, ar fi fost anulată o ordonanță prin care a fost scos de sub învinuire într-un dosar de tentativă de asasinat. PAS a respins acuzațiile.
“Renato Usatii încearcă în mod disperat să fie băgat în seamă și aruncă în spațiul public minciuni tot mai ridicole. PAS se concentrează acum pe informarea cetățenilor despre importanța alegerilor și oportunitatea aderării la UE in următorii 4 ani", - a scris deputatul fracțiunii PAS, Radu Marian drept răspuns.
Partidul Nostru ar putea fi inclus în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare sub numărul 27.
Exclusiv TV
