Naționala de fotbal a Republicii Moldova intră într-o nouă eră. Lilian Popescu a fost desemnat noul selecționer al „tricolorilor”, după demisia lui Sergiu Cleșcenco, iar așteptările sunt mari pentru următoarele meciuri oficiale și amicale.
Naționala de fotbal a Republicii Moldova are un nou selecționer. Lilian Popescu a fost numit oficial în funcție, la cinci zile după demisia lui Sergiu Cleșcenco. Comitetul Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal a aprobat cu unanimitate de voturi candidatura antrenorului în vârstă de 51 de ani. În următoarele două luni, Popescu va sta pe banca tehnică a „tricolorilor” pentru patru partide: un meci amical contra României, pe 9 octombrie, la București, și ultimele trei confruntări din preliminariile Campionatului Mondial 2026 – cu Estonia pe 14 octombrie, în deplasare, Italia pe 13 noiembrie, la Chișinău și Israel pe 16 noiembrie, pe teren neutru. Considerat unul dintre cei mai importanți tehnicieni din fotbalul moldovenesc, Popescu a pregătit de-a lungul carierei echipe de top precum Sheriff Tiraspol, Petrocub Hâncești și Zimbru Chișinău. Cu Sheriff a câștigat Supercupa Moldovei în 2015, iar cu Petrocub a cucerit Cupa Moldovei în 2020 și a transformat clubul într-o forță a fotbalului autohton, prezentă constant în preliminariile cupelor europene.
În 2023, antrenorul a readus Zimbru Chișinău pe scena europeană, iar un an mai târziu i-a dus pe „galben-verzi” în finala Cupei Moldovei, pierdută însă în fața fostei sale echipe, Petrocub. De asemenea, în 2014, Popescu a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului, pe vremea când pregătea formația Veris Chișinău. Numirea sa marchează începutul unei noi etape pentru naționala Moldovei, care speră la o evoluție mai solidă în preliminariile Campionatului Mondial.
Exclusiv TV
