Oportunitățile economice ale Moldovei la Moldova Business Week

11.09.2025, 14:49
Moldova devine, din nou, centrul atenției economice regionale, găzduind un nou forum economic de anvergură - „Moldova Business Week”. Evenimentul va avea loc în perioada 15-19 septembrie la Chișinău și în alte regiuni ale țării și este dedicat investitorilor, antreprenorilor și liderilor din mediul de afaceri internațional. În acest an, se va pune accent deosebit pe obiectivele de industrializare a țării, facilitățile Moldova IT Park, energie, infrastructură și rolul Moldovei în procesul de reconstrucție a Ucrainei.

Ediția din acest an al forului ”Moldova Business Week” va reuni peste 2.000 de participanți la evenimentele fizice și deja peste 800 de persoane din 40 țări sunt înregistrate online. Agenda Moldova Business Week cuprinde peste 30 de evenimente și vizite de studiu în Chișinău și în alte localități din Moldova, printre care Ungheni, Bălți, Orhei, Giurgiulești, Strășeni, Călărași și Comrat.

NATALIA BEJAN, director, Agenția de Investiții: „În acest an deja avem un număr record de persoane care s-au înregistrat ca și participanți la eveniment. Avem online înregistrate peste 700 de persoane, din peste 40 de țări. Desigur că delegațiile cele mai mari le așteptăm din România, Polonia, Italia, Turcia, India și China. Vom vorbi despre digitalizarea serviciilor publice, Moldova IT Park, despre ajutorul de stat pe care-l avem în sectoarele de industrializare. În acest an vom pune un accent separat pe reconstrucția Ucrainei și rolul Republicii Moldova în acest sens.”

Sloganul forumului economic din acest an este „Moldova este deschisă pentru business”, ceea ce subliniază disponibilitatea continuă a țării către cooperare economică internațională.

NATALIA BEJAN, director, Agenția de Investiții: „Agenția de Investiții, chiar din prima zi a evenimentului va lansa aplicația „Investment map” - o platformă digitală la care am lucrat foarte mult, prin care vom pune în evidență oportunitățile investiționale din regiune. La acest eveniment vom avea ca participanți și mulți primari din țară pentru că ne dorim ca începând cu Moldova bussines week să punem în valoare oportunitățile de investiții din regiuni.”

„Moldova Business Week” este o platformă unică de conectare pentru antreprenori, investitori și decidenți politici. Evenimentul facilitează dialogul direct între comunitatea de afaceri și factorii de decizie, contribuind la dezvoltarea de parteneriate durabile și atragerea de investiții. Doritorii de a participa la eveniment trebuie să se înregistreze pe site-ul mbw.md.

Republica Moldova are potențial economic uriaș, potrivit Agenției de Investiții. Anul trecut, 1,3% din automobilele produse la nivel global au inclus componente fabricate la noi. Țara noastră rămâne printre top 20 lideri globali producători și exportatori de mere, caise, prune, vin. Exporturile IT au crescut de peste cinci ori între 2018 și 2024. În același timp, compania britanică William Russell a desemnat Moldova drept cea mai promițătoare destinație din Europa pentru investiții imobiliare în 2025.

Exclusiv TV