Fugarul Ilan Șor a apărut într-o videoconferință cu Vladimir Putin

4.09.2025, 18:42
Două persoane au fost reținute, astăzi, în nordul țării în urma a peste 40 de percheziții care au fost efectate într-un dosar de corupere electorală. Investigațiile vizează gruparea criminală condusă de fugarul Ilan Șor. Între timp, ultimul a apărut în presa rusă cu un raport în fața liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, în care se laudă cu extinderea unei platforme de plăți internaționale.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au efectuat peste 40 de percheziții în mai multe localități din nordul țării. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.  Investigațiile au stabilit că un grup de persoane, afiliat organizației criminale „Șor”, urmărea coruperea electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025. Banii de proveniență dubioasă erau transferați prin aplicația mobilă „PSB” a băncii rusești cu aceeași denumire, care erau lichefiați în Republica Moldova.

În urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani în valută națională și străină, precum și liste cu persoane și automobile implicate la proteste, inclusiv cu sumele achitate acestora. Totodată, a fost documentată utilizarea aplicațiilor „PSB” și „Taito”, dar și a unor canale pe Telegram, prin care erau transferați bani și distribuite materiale de dezinformare, coordonate din Federația Rusă. Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru identificarea întregului cerc de suspecți. Între timp, condamnatul fugar Ilan Șor, a apărut în presa rusă, fiind la o videoconferință cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, căruia i-a raportat despre afacerile companiei sale cu banca controversată PSB.

ILAN ȘOR, condamnat fugar: ”Împreună cu banca PSB și cu susținerea VEB/RF am creat un centru de operațiuni financiare internaționale. Astăzi, în 10 luni de activitate, am efectuat peste 7,5 trilioane de operațiuni în ruble. Astăzi, zilnic efectuăm de la 1500 la 2000 de operațiuni. Planul pentru 2025 este să plătim noi impozite de 20 de miliarde de ruble.”

Reprezentanții puterii de la Chișinău declară că aceste imagini demonstrează odată în plus intențiile lui Șor de a readuce controlul rus în țara noastră.
"Șor, alături de un reprezentant PSB din Vladivostok, i-a raportat lui Putin, ca un angajat cuminte, despre tranzacțiile sale. Altfel spus, i-a raportat despre acțiunile lui de destabilizare din Moldova, de finanțare a violențelor, a corupției electorale și a rețelei sale criminale. Pericolul este clar: toți candidații lui Putin vor lucra de azi înainte pentru Șor. Planul lor meschin de a captura Moldova va eșua, pentru că moldovenii nu-și vând țara. Pentru că moldovenii aleg să fie liberi și să-și decidă singuri soarta", - se menționează într-un mesaj al președintelui PAS, Igor Grosu.

Amintim că la începutu săptămânii alte peste 60 de percheziții într-un dosar similar au avut loc în sudul țării. Poliția a anunțat reținerea a patru persoane, suspectate de pregătirea coruperii alegătorilor în scrutinul din 28 septembrie.

Exclusiv TV