Nota medie pentru elevii care au promovat examenele naționale de absolvire a gimnaziului în sesiunea din acest an este de 6,83. Cea mai mică rată de promovare este la disciplina matematică, iar cea mai mare - la limba și literatura rusă. În același timp, rata totală de promovare a examenelor de bacalaureat a depășit 79 la sută după examinarea contestațiilor depuse, în creștere față de anul trecut, când acest indicator a fost de peste 76 la sută. Absolvenții din clasa a 9-a, care nu au susținut examenele, mai au o șansă în perioada 12-15 august.
La probele de examen din cadrul examenelor naționale de absolvire a gimnaziului au participat 30.235 de elevi. Dintre aceștia, 24.512 au promovat toate probele de examen. Cea mai mare rată de promovare, 98,16 la sută, se atestă la disciplina limba și literatura rusă, iar nota medie este de 6,43. Urmează limba și literatura română, care a fost promovată de 97,61 la sută dintre candidați, cu o notă medie de 6,53. Același indice la disciplina istorie este de 97,31 la sută, însă nota medie înregistrată este cea mai mare - 6,56. Aproape 87 la sută dintre elevi au promovat examenul la limba și literatura română pentru alolingvi, având și cea mai mică notă medie - 5,96. Matematica rămâne codașa clasamentului. Doar 83,81 la sută dintre candidați au trecut testul cu brio, nota medie fiind de 6,15.
La general, nota medie pentru absolvenții de gimnaziu este de 6,83. Pentru elevii care nu au promovat examenele de absolvire a gimnaziului în sesiunea suplimentară din iulie, în perioada 12-15 august, va fi organizată a treia încercare. În ceea ce priveșete rezultatele examenelor de bacalaureat, după evaluarea contestațiilor, rata de promovare a crescut până la 79,17 la sută, față de 76,74 la sesiunea din anul trecut. În rândul absolvenților de liceu, rata de promovare este de 95,83 la sută, iar în rândul candidaților din colegii și centre de excelență - 62,18%. Pentru candidații înscriși din universități, rata de promovare este de 63,44 la sută, iar pentru cei care au susținut examenele în regim de externat - este de 63,75%. Dintre cei 2. 059 de restanțieri înscriși din sesiunile anterioare, doar 475 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 23,06%.
Pentru absolvenții din licee, nota medie la sesiunea din acest an este 7,37, (lasati cu rosu pe ecran) față de 7,26 la sesiunea din anul trecut. În acest an, de la examene au fost eliminați 7 candidați, cu patru mai mulți decât în 2024.
Exclusiv TV
