Peste 2.000 de note au fost majorate în urma contestațiilor depuse de absolvenții de gimnaziu în urma examenelor susținute. Cele mai multe solicitări de reevaluare au vizat disciplinele istorie și limba și literatura română. Potrivit rezultatelor finale, cea mai mare rată de promovare a examenelor este la limba și literatura rusă și istorie, iar cea mai mică rată - la matematică. În mai puțin de o săptămână, absolvenții care au picat examenele își vor testa din nou cunoștințele.
După anunțarea rezultatelor preliminare ale examenelor gimnaziale, au fost depuse aproape 9.800 de contestații, cele mai multe fiind la proba de examen istoria românilor și universală - 3.548. La limba și literatura română au fost depuse 3.015 contestații, la matematică - 2.422, la limba și literatura română pentru alolingvi - 414, iar la limba și literatura rusă - 397 de contestații.
În rezultatul examinării contestațiilor, au fost majorate 2.064 de note. Astfel, rata de promovare la disciplina istoria românilor și universală a crescut cu 0,30 de puncte procentuale și constituie 95,30%. La disciplinele matematică și limba și literatura română, rata de promovare a crescut cu câte 0,20 de puncte procentuale și constituie 78%, și respectiv, 96%. La disciplina limba și literatura rusă, rata de promovare a crescut cu 0,16 puncte procentuale și reprezintă 96,66%, iar la limba și literatura română, alolingvi rata respectivă a crescut cu 0,43 de puncte procentuale, constituind 83,13%.
În rezultatul reevaluărilor celor aproximativ 9800 de contestații, a crescut nesemnificativ și nota medie pentru fiecare disciplină. Astfel, la limba și literatura română nota medie pe țară este 6,52, în creștere cu 0,3 puncte procentuale. La istoria românilor și universală, limba și literatura rusă, limba și literatura română, alolingvi, nota medie a crescut cu câte 0,2 puncte procentuale și constituie 6,53, 6,41, și respectiv, 5,92. Cea mai mică creștere, cu doar 0,1 puncte procentuale, a fost majorată nota medie la matematică - până la 6,08.
La sesiunea de examene gimnaziale 2025 au participat aproape 30.000 de elevi. Sesiunea suplimentară va fi organizată în perioada 8-11 iulie curent. Rezultatele preliminare vor fi anunțate în 21 iulie, iar rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi făcute publice pe 28 iulie.
Exclusiv TV
