La Moscova și în alte orașe ale Federației Ruse este restricționată accesarea online a agențiilor de știri din Azerbaidjan. Probleme de acces sunt la Moscova, Astrahan, Volgograd, Sankt Petersburg, Vologda, Celiabinsk și în alte regiuni, relatează Report.az. Printre site-urile care nu pot fi deschise pe teritoriul Rusiei prin intermediului WiFi-ului și internetului mobil sunt cele ale companiei Global Media Group: Report.az, Oxu.az, Caliber.az.
De menționat că Roskomnadzor, agenția rusă responsabilă de monitorizarea, controlul și cenzurarea mass-mediei ruse, nu a transmis către Agenția azeră de presă Report niciun avertisment cu privire la restricționarea accesului la știrile sale în Rusia.
Anterior, oamenii legii au efectuat percheziții la sediul redacției din Baku a agenției de presă ruse „Sputnik-Azerbaidjan”. După descinderi au fost reținuți doi agenți al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, care lucrau sub acoperire în cadrul redacției. Perchezițiile au avut loc pe fondul unei noi escaladări a relațiilor între Moscova și Baku, cauzată de arestarea a peste 50 de azeri în orașul rus Ekaterinburg. Comitetul de Investigații al Rusiei i-a numit „grup criminal etnic”, suspectat de o serie de crime și tentative de omor.
ipn.md