Insula Creta se confruntă cu un puternic incendiu de vegetație

3.07.2025, 14:17
Insula Creta se confruntă cu un puternic incendiu de vegetație, care a izbucnit miercuri după-amiază și s-a extins rapid din cauza vântului puternic și uscat. Peste 1500 de persoane au fost evacuate preventive, deoarece flăcările amenință zeci de locuințe și hoteluri situate în apropierea zonei de coastă.

Perdele de foc se întind pe kilometri întregi în sud-estul insulei Creta, incendiul fiind extins din cauza vântului puternic. Peste 200 de pompieri au fost mobilizați pentru localizarea și stingerea focului, însă eforturile lor sunt îngreunate de direcțiile schimbătoare ale vântului.

Peste 1500 de localnici și turiști au fost evacuați din calea flăcărilor, care amenință hoteluri și locuințe din zona de coastă. Mai mulți oameni au fost transportați la spital cu probleme respiratorii. Fumul dens a dus la închiderea temporară a șoselei principale. De asemenea, mai multe zone au rămas fără electricitate după ce stâlpi de curent au fost cuprinși de flăcări.

Insulele elene, inclusive Creta, sunt destinații populare pentru turiștii din Republica Moldova. Serviciul Național de Meteorologie din Grecia avertizează că, în următoarele zile, riscul de incendii va crește semnificativ pe întreg teritoriul țării, cu precădere în zonele împădurite.

VASILIS VATHRAKOGIANNIS, purtătorul de cuvânt al departamentului pompieri: "Trecem prin a treia și cea mai dificilă lună a sezonului incendiilor. Iulie este caracterizat ca fiind luna cea mai caldă cu vânturi puternice. Aceste condiții favorizează extinderea incendiilor și crește periculozitatea lor. Vă reamintit tuturor că obligația noastră comună este să păstrăm curate și ecologice zonele din afara proprietăților noastre, pentru a reduce semnificativ pericolul incendiilor".

În aceste condiții, ministerul de Externe de la Chișinău recomandă cetățenilor moldoveni, care se află sau intenționează să călătorească în Grecia să consulte www.civilprotection.gov.gr - pagina oficială a Ministerului elen al Protecției Civile și al Crizelor Climatice, unde sunt disponibile informații actualizate despre incendiile de vegetație și hărți zilnice de prognoză a incendiilor.

Exclusiv TV