Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat cel mai puternic apel de până acum pentru introducerea de taxe majorate pe produsele care afectează sănătatea publică, cerând guvernelor să crească prețurile băuturilor zaharoase, alcoolului și tutunului cu cel puțin 50% până în 2035. Inițiativa, denumită „3 by 35”, a fost prezentată oficial la conferința ONU „Finanțare pentru Dezvoltare” desfășurată la Sevilla, scrie Reuters.
Potrivit OMS, majorarea taxelor pe aceste produse ar reduce consumul și ar contribui la combaterea unor boli cronice grave, precum diabetul, cancerul sau afecțiunile cardiovasculare, dar ar și aduce venituri suplimentare semnificative pentru statele care se confruntă cu datorii publice crescute și cu o scădere a ajutoarelor externe.
Taxele pe produse nocive sunt printre cele mai eficiente instrumente pe care le avem. E timpul să acționăm, a declarat Jeremy Farrar, director adjunct al OMS pentru promovarea sănătății și prevenirea bolilor.
Conform estimărilor OMS, dacă recomandările vor fi urmate la nivel global, inițiativa ar putea genera venituri suplimentare de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari până în 2035, bani care ar putea fi reinvestiți în sistemele de sănătate naționale.
romanialibera.ro
