Naționala de fotbal a Republicii Moldova a suferit o nouă înfrângere în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, fiind învinsă cu scorul de 0-2 de puternica selecționată a Italiei, într-un meci disputat la Reggio Emilia. Este al treilea eșec consecutiv pentru "tricolori" în Grupa I.
Meciul din preliminariile Cupei Mondiale dintre Moldova și Italia, a început curajos pentru elevii lui Serghei Cleșcenco, iar în minutul 9, Ion Nicolaescu a trimis mingea în plasă cu o lovitură de cap, în urma unei centrări excelente a lui Oleg Reabciuk. Bucuria moldovenilor a fost, însă, de scurtă durată – golul a fost anulat pentru ofsaid. Italia a replicat rapid, iar Luca Ranieri a fost aproape de deschiderea scorului, trimițând în bară cu capul. Pe finalul primei reprize, "Squadra Azzurra" a reușit să rupă echilibrul. În minutul 40, Giacomo Raspadori a profitat de o fază prelungită de atac și a înscris pentru 1-0. Moldova a fost la un pas de egalare chiar înainte de pauză, dar șuturile lui Reabciuk și Ioniță nu l-au putut învinge pe Donnarumma. Repriza secundă a început în aceeași notă echilibrată. Nicolaescu a ratat din nou cu o lovitură de cap, iar imediat Italia a taxat lipsa de eficiență. În minutul 49, Andrea Cambiaso a majorat scorul la 2-0, profitând de o ezitare în defensiva moldovenilor. Portarul Cristian Avram a avut mai multe intervenții salvatoare pe parcursul reprizei secunde, respingând șuturile lui Tonali și Frattesi.
Moldova a avut ocazii importante pe final, dar Stînă și Dros nu au reușit să reducă din diferență, în ciuda unor erori comise de Donnarumma. După acest rezultat, Republica Moldova rămâne fără punct acumulat în grupa I, după trei meciuri disputate. În cealaltă partidă a grupei, Norvegia a învins Estonia cu 1-0 în deplasare și e lideră autoritară în grupa I.
Următorul meci al "tricolorilor" va avea loc pe 5 septembrie, contra Israelului, pe stadionul Zimbru din Chișinău, de la ora 21:45.
Exclusiv TV
