Absolvenții facultăților și colegiilor cu profil pedagogic vor putea alege din cele peste 1500 de locuri de muncă, prezentate de ministerul Educației și Cercetării. Cele mai multe solicitări sunt pentru educatori, profesori de matematică, limba română și fizică. Astfel, autoritățile își propun să atragă cel puțin 500 de tineri specialiști în școlile și grădinițele din țară.
În acest an la concursul organizat de ministerul Educației și Cercetării sunt anunțate 1 586 de funcții didactice vacante în instituțiile publice de învățământ general. Cei mai căutați specialiști rămân educatorii, profesorii de matematică, română și fizică.
GALINA RUSU, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării: "Cele mai multe funcții didactice vacante sunt pentru educatori, unde vorbim de 291, profesor de matematică - 224 de funcții, profesori de limbă și literatură română - 115 funcții vacante, 107 funcții vacante de profesor de fizică, 102 funcții vacante de învățător și toate celelalte. Aproximativ 70 de funcții diverse vacante în sistemul de învățământ general".
Ministerul Educației și Cercetării își propune ca în acest an să încadreze în școlile și grădinițele din țară cel puțin 500 de tineri specialiști, ceea ce ar însemna o creștere de peste 20% față de anul trecut, când în instituțiile publice și-au început activitatea 407 absolvenți ai specialităților pedagogice.
GALINA RUSU, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării: "Au dreptul să participe nu doar absolvenții anului 2025. Pot aplica la concurs orice persoană cu vârsta de până la 35 de ani, absolvenții ai programelor din domeniul educației. Atunci când ne referim la colegii, cele șase colegii pedagogice, dar și absolvenții de programe de studii superioare de licență din domeniul științe ale educației, pot aplica la concurs și absolvenții programelor conexe. Aici vorbim de programe de studii de licență conexe unei discipline școlare, în conformitate cu planul cadru general".
Concursul va fi deschis până pe 22 iunie. Candidații se pot înscrie online, iar repartiția va avea loc pe 1 iulie. Etapele ulterioare vor fi anunțate. Ministerului Educației și Cercetării, precizează că prima rundă este esențială pentru obținerea celor mai bune posturi vacante. Acest lucru este confirmat și de Augustina Bivol, acum profesoară la liceul din comuna Răzeni, raionul Ialoveni, care a aplicat la concurs anul trecut. Tânăra spune că, deși a putut opta pentru mai multe locuri vacante, l-a preferat pe cel din satul său natal.
Printre facilitățile oferite celor care aleg să se angajeze în calitate de profesor se numără indemnizație unică de angajare în valoare de 200.000 de lei pentru absolvenții de licență sau master în domeniul Educației și 160.000 de lei pentru absolvenții colegiilor pedagogice. Plata se face în două tranșe: 50% după 6 luni de activitate efectivă și restul după 18 luni. Totodată, tinerii specialiști beneficiază de o normă didactică redusă cu 25% în primii 5 ani de activitate, dar și de o compensație anuală de 4000 de lei pentru achiziționarea de materiale și echipamente didactice. Persoanelor care se angajează în mediul rural sau în centre raionale, li se mai oferă 1000 de lei lunar pentru chirie și 3000 de lei anual pentru cheltuieli pentru energia electrică și termică.
În anul curent, 493 de elevi vor absolvi colegiile pedagogice, iar 881 de studenți vor finaliza studii universitare în domeniul Științelor educației.
Exclusiv TV
