Trei bărbați au fost reținuți, fiind suspectați de implicare în răpirea unui locuitor al raionul Vulcănești. Din acțiunile făptașilor, care au fost investigate de oamenii legii timp de șase luni, s-a stabilit că suspecții fac parte dintr-o grupare infracțională din Găgăuzia.
Pentru acumularea probelor, polițiștii au efectuat 11 percheziții la domiciliile acestora, fiind ridicate mai multe probe. Eeste vorba despre un mijlocul de transport folosit în răpire bărbatului, două arme de vânătoare cu țeavă lisă fără acte, mai multe cartușe, dispozitive artizanale pentru consumul de droguri și 1.550 de euro. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, victima de 49 de ani a fost localizată și se află în afara oricărui pericol.
Pe numele celor trei suspecți au fost emise mandate de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea între 10 și 13 ani.
Exclusiv TV
