Potrivit oamenilor legii, la sfârșitul lunii octombrie, indivizii cu vârste între 20 și 28 de ani, ar fi cerut bani și au amenințat un tânăr de 18 ani din Chișinău, sub pretextul că acesta ar fi depășit termenul restituirii unui mijloc de transport, conform contractului de chirie. Mai mult, polițiștii au stabilit că suspecții au aplicat și forța fizică în raport cu victima și chiar au răpit-o. Tânărul a fost dus într-o locație din raionul Soroca, acolo unde indivizii i-au cerut bani. Astfel, tânărul le-a transmis 330 de dolari și 370 de euro.
Șantajul însă nu s-a oprit aici. Bărbații l-au amenințat din nou și au mai cerut 1.170 de euro. De acestă dată însă, acțiunile au fost prevenite de oamenii legii, care au reținut patru suspecți. Ulterior, aceștia au fost recunoscuți în calitate de învinuiți și plasați în arest preventiv.
În context, cu sprijinul mascaților „Fulger”, au fost desfășurate nouă percheziții pe teritoriul municipiului Chișinău, de unde au fost ridicate telefoane mobile, aparate artizanale destinate consumului de droguri, două autoturisme folosite la comiterea infracțiunii, precum și alte bunuri ce prezintă interes cauzei penale.
Ulterior, oamenii legii au mai identificat și reținut doi complici, cu vârste de 24 și 28 de ani, originari din Hâncești și Chișinău. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru diferite infracțiuni, unul dintre ei fiind anunțat în căutare. Cei doi au fost reținuți pe 17 decembrie, în Chișinău. În automobilul cu care se deplasau suspecții, oamenii legii au depistat și ridicat două pistoale cu țeavă ghintuită deținute ilegal și 47 de cartușe. Cei șase suspecți riscă de la 10 până la 13 ani de închisoare.
Exclusiv TV