Guvernul primite un program vast de evenimente în toată țara, care să ne reamintească despre importanța familiei și valorile acesteia. În același timp și autoritățile Capitalei au pregătit mai multe activități distractive pentru mari și mici, care le vor oferi ocazia să petreacă timp împreună.
Evenimentele din acest an dedicate Zilei Internaționale a Familiei, se vor desfășura cu genericul „Politici familiale pentru dezvoltare durabilă” și vor fi axate pe incluziunea socială, echilibrul între viața personală și profesională și solidaritatea între generații.
Cele mai multe evenimente dedicate familiei vor avea loc la Chișinău. Din 15 mai și până la finele săptămânii, în toate sectoarele Capitalei va fi organizat un șir de evenimente distractive, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.
ALINA TABACARI, șefa direcției Cultură a mun. Chișinău: "În fiecare sector al municipiului vor fi organizate diverse activități pentru orice grup de vârstă – de la jocuri distractive, concursuri, ateliere d3e artă, până la spectacole muzicale cu participarea instituțiilor de creație, dar și artiști emeriți. Pe 17 mai, în parcul Valea Morilor așteptăm toți doritorii începând cu ora 12.00 cu un program vast – teatrul popular, Intact Art, Picături Muzicale, Planeta Clounella, dar și multe altele".
La nivel de țară, ministerul Muncii și Protecției Sociale intenționează să lanseze campania „Creștem împreună”, precum și evenimentul tematic „Adu-ți copilul la muncă”. Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993. Anul 1994 a fost declarat An Internațional al Familiei, iar începând cu 1995 Ziua familie este sărbătorită în mai multe țări ale lumii cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituție. Republica Moldova marchează Ziua Internațională a Familiei începând cu anul 2010.
Exclusiv TV
