Peste 400 de cereri, depuse în cadrul programului Curtea Europeană

9.05.2025, 14:18
Astăzi se încheie perioada de depunere a solicitărilor de reparație a curților de bloc din Capitală în cadrul programului ”Curtea Europeană”. Până în prezent au fost depuse în jur de patru sute de proiecte, anunță ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Deși salută investițiile, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică modalitatea în care se implementează acest proiect. Edilul declară că, nu este clar cum vor fi realizate toate achizițiile și desfășurate lucrările. În replică, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, îl îndeamnă pe Ion Ceban să se concentreze pe problemele din oraș.

Asociațiile de locatari, grupurile de inițiativă sau cei aflați în condominium din Capitală au avut la dispoziție o lună, în perioada 8 aprilie - 9 mai, să aplice la programul guvernamental ”Curtea Europeană”, pentru îmbunătățirea condițiilor în scările de bloc sau spațiile publice din adiacentul caselor în care locuiesc. Deși ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a făcut publică o cifră totală a dosarelor depuse, numărul acestora este de ordinul sutelor.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Ieri, erau aproape 400 de proiecte deja. O parte din acțiunile Guvernului Republicii Moldova de a avea grijă de cetățenii statului nostru și de a crea condiții bune de viață. Acest proiect a reieșit anume din această necesitate.”

Primarul Capitalei, Ion Ceban, declară că orice investiție făcută în interesul oamenilor este binevenită. Totuși, edilul insistă că trezesc mai multe semne de întrebare condițiile acestuia și modalitatea în care va fi implementat.

ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: „Cel mai probabil, cineva vrea să facă niște parale pe toată istoria asta, pentru că nu înțeleg cum vor fi făcute toate aceste achiziții, când vor fi făcute aceste achiziții, cu cine dintre arhitecți urmează să coordoneze. Care sunt acțiunile cu administrațiile locale. Niciun parc, niciun drum de către PAS în raza orașului municipiului Chișinău nu au fost construite.”

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Domnul primar să se ocupe de proiectele din curți, pentru că ele sunt multiple. Oamenii au nevoie de curți foarte bine amenajate, au nevoie de mobilier stradal, Ciocana se îneacă atunci când plouă. Probleme sunt, pur și simplu, o multitudine, proiectele nu trebuie să fie de fațadă și pentru Facebook, dar trebuie de intrat în esența lucrurilor, iar cele peste 400 de proiecte care vor fi realizate până la final, vorbesc despre starea dezastruoasă a lucrurilor în municipiul Chișinău, din păcate.”

În același timp, ministrul Bolea lasă de înțeles că fondurile oferite pentru reparația curților de bloc din Capitală nu vor trece prin primăria Chișinău. Proiectul va fi implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Chișinău.

În cadrul programul „Curtea Europeană” se preconizează reparația a 20 de curți de bloc din Capitală, câte 4-5 curți în fiecare sector, potrivit ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Programul are un buget de 100 de milioane de lei, cu câte 5 milioane de lei pentru fiecare locație. Lucrările presupun investiții infrastructură, care se referă la trotuare și căi de acces, spațiile verzi, instalarea bolarzilor pentru delimitarea zonelor pietonale și reabilitarea ușilor de acces. Câștigătorii vor fi anunțați pe 2 iunie.

Exclusiv TV