Procesul de sacrificare al porcilor de la ferma de suine din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, s-a încheiat. În total, au fost eutanasiate și înhumate peste 67 de mii de animale. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor declară că, au fost respectate toate regulile de securitate, iar localitatea va rămâne sub restricții, circulația în zonă fiind monitorizată.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că, la ferma de suine din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, afectată de pestă porcină, au fost sacrificate 67 de mii 700 de porcine. Inițial se vorbea despre o cifră medie de 65 de mii de animale. Procesul de sacrificare a durat 12 zile, acesta fiind încheiat. Totuși, localitatea rămâne în continuare în carantină, declară primarul satului Roșcani, Constantin Morari.
CONSTANTIN MORARI, primarul satului Roșcani, Anenii Noi: „- Este un plan impus de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor pentru combaterea acestui virus și este un plan de prevenție. Măsurile și punctele de dezinsecție sunt active. Chiar dacă a fost făcută sacrificarea, oricum urmează măsurile de deratizare, dezinfecție. - Dar carantina cât timp se va mai menține? - Dacă nu greșesc, era vorba de 30 ori 40 de zile, dar cu posibilitatea de extindere.”
Cât șine de situația de la ferma din localitatea Cimișeni, raionul Criuleni, acolo unde sunt crescuți în jur de 45 de mii de porci, primara Valentina Pisarenco, ne-a spus că urmează să discute cu specialiștii despre numărul animalelor sacrificate. Gospodăria, aflată la 25 de kilometri de Roșcani, a fost la fel afectată de pestă porcină, însă experții ANSA declarau anterior că o parte din animale ar putea fi salvate, fiind întreținute în compartimente separate.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, locațiile din cele două sate pentru înhumarea porcilor au fost alese în conformitate cu standardele în vigoare. Astfel, animalele eutanasiate sunt dezinfectate și îngropate într-un sol argilos, care nu permite poluarea apelor subterane și a solului. Cele două focare mari de pestă porcină au fost înregistrate la mijlocul lunii martie curent. Asociația producătorilor de carne de porc a dat asigurări că în pofida acestei situații, există suficiente stocuri de carne pentru piața internă.
Exclusiv TV
