TRM va avea un nou canal TV

12.03.2025, 15:20
Un nou post de televiziune cu acoperire națională, care va difuza exclusiv în limba rusă, va fi înființat în Republica Moldova. Inițiativa vine din partea deputaților fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, care au înregistrat un proiect de lege în acest sens. Noul canal va fi creat de Compania publică „Teleradio-Moldova”.

Autorii proiectului de lege susțin că, în prezent pe piața media din Republica Moldova ar fi un deficit de conținut veridic în limba rusă. Din aceste considerente, se cere înființarea unui post de televiziune dedicat minorităților naționale.

EUGENIU SINCHEVICI, deputatul fracțiunii PAS: "Vom înregistra un proiect de lege, care va permite canalului național să emită în limba unei minorități. Adevărat, în Republica Moldova nu lipsește comunicarea în limba rusă, dimpotrivă este foarte multă, doar că, din păcate, deseori vine din surse neoficiale și din surse obscure, care manipulează și mint oamenii. Multe surse de informare în limba rusă au o agendă clară de subminare a statului".

Potrivit lui Eugeniu Sinchevici, populația din autonomia găgăuză sau cea din regiunea transnistreană este informată eronat despre proiectele de stat sau finanțările care ajung în regiuni. Astfel, noul post de televiziune va promova un conținut identic cu cel oferit vorbitorilor de limbă română.

Amintim că, de la începutul lunii februarie curent, postul public de televiziune Moldova 1 este emis și în regiunea transnistreană. Acesta este singurul post de televiziune din dreapta Nistrului inclus în pachetele TV prin cablu din regiune. Amintim că, în anul 2023 actuala guvernare a decis retragerea licențelor de activitate pentru 13 posturi de televiziune. Deciziile au fost luate de Comisia pentru Situații Excepționale, sub pretextul protejării spațiului informațional național de propaganda rusă.

Exclusiv TV