Altercații în ședința Parlamentului. Deputații majorității parlamentare și cei din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-au luat la harță în timpul examinării unui proiect de lege, care prevede înlocuirea sintagmei ”limba moldovenească” cu ”limba română”. Inițiativa a fost adoptată cu voturile membrilor Partidului Acțiune și Solidaritate, în timp ce opoziția le cerea demisia și anticipate.
Proiectul de lege privind înlocuirea limbii de stat cu limba română rezidă din câteva hotărâri ale Curții Constituționale din 2013 și 2021 cu privire la interpretarea articolului13 din Constituție și a legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
VERONICA ROȘCA, deputatul fracțiunii PAS: Sintagma ”limba moldovenească”, la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma ”limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. Respectiv, limba de stat, limba oficială și limba maternă, la orice formă gramaticală în cazul în care se are în vedere limba de stat a Republicii Moldova, se substiuite cu cuvintele ”limba maternă” la forma gramaticală corespunzătoare.
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care nu erau prezenți la ședință, au intrat în sală cu pancarte tocmai când se prezenta proiectul. Și parlamentarii din PAS au venit la tribuna centrală, iar altercațiile dinte cele două tabere nu au întârziat să apară.
Deputații s-au tras de mâneci și pe parcursul prezentării rapoartelor la proiectul de lege. Haosul s-a amplificat după procedura de vot, când majoritatea parlamentară aplauda, iar opoziția cerea anticipate.
Proiectul de lege a fost adoptat în prima lectură și urmează să mai treacă de o procedură de vot. După adoptarea finală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actualei legi, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii, vor opera modificările ce se impun în sensul prezentei legi. Tot în termen de 30 de zile și Agenția Resurse Juridice va asigura în sistemul informațional al registului de stat al actelor juridice operarea modificărilor respective.
Exclusiv TV
