Decesul femeiei de afaceri de 35 de ani, care s-a stins din viață în timpul unei proceduri într-un salon de frumusețe din Chișinău, a fost provocat de o embolie, în urma injectărilor efectuate în fese, gât și bărbie. Rezultatele expertizei medico-legale au fost anunțate de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Cele întâmplate la salonul, care avea autorizație doar pentru proceduri estetice non-invazive, sunt investigate într-un dosar inițiat de Procuratura Generală, în care două persone au fost puse sub învinuire. Este vorba de medicul anestezist Ecaterina Maniuc, care se află acum în arest preventiv, și proprietara salonului, ucraineana Irina Borodkina, care a fugit din țară la câteva ore după tragedie.
La aproximativ o lună de la decesul femeii de 35 de ani într-un salon de înfrumusețare din capitală, autoritățile anunță că expertiza medico-legale a fost finalizată. Astfel, moartea ar fi survenit din cauza blocajului unei artere cauzat de un corp străin, cum ar fi un cheag de sânge sau o bulă de aer.
Astfel, medicul anestezis, care activa în cadrul salonului, Ecaterina Maniuc, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Anestezista este cercetată penal pentru „practicarea ilegală a medicinei”, deoarece nu ar fi avut autorizare pentru activitate. Aceasta pledează nevinovată. Portalul pulsmedia scrie pe surse că, medica ar insista că toate medicamentele i-ar fi fost aplicate defunctei de proprietarea salonului, ucraineana Irina Borodkina. Cea din urma, este la fel învinuită în dosar. Ea a părăsit Republica Moldova îndată după decesul victimei. Despre locul aflării acestea însă nu se cunoaște, a precizat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministra Afacerilor Interne: "La moment nu se cunoaște locul aflării. Din informațiile pe care le avem, proprietarul salonului, fiind de cetățenie ucraineană, a părăsit teritoriul Republicii Moldova în ziua respectivă, traversând prin punctul de frontieră Palanca-Udobnoe. Se face schimb de informații pentru a afla unde se află persoana și deja în dependență de ce acțiuni vor fi înaintate de procurori, vor fi demarate și proceduri corespunzătoare".
Amintim că Liuba Babițchi de 35 de ani, s-a stins din viață pe 30 ianuarie, la un salon cosmetologic. Femeia planifica să facă două proceduri concomitent, una facială și altă de mărire a feselor, pentru care ar fi fost necesară administrarea anesteziei. Informațiile au fost confirmate de soțul acesteia, Roman Babițchi. Agenția Națională de Sănătate Publică a anunțat că salonul nu deținea autorizație pentru efectuarea procedurilor invazive, ci doar pentru servicii non-invazive, precum curățarea facială, epilarea cu ultrasunet și masajul facial și corporal.
Exclusiv TV
