Medicul anesteziolog, Ecaterina Maniuc, care ar fi fost implicată în cazul de deces a unei femei într-un salon de estetică din Capitală, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată, astăzi, în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Procurorul de caz o acuză de practicarea ilegală a activității medicale, care presupune o pedeapsă de pînă la cinci ani de închisoare. Femeia nu a făcut declarații pentru presă, însă avocatul său insistă că, nu ar avea nicio implicare și că nu i-ar fi administrat victimei anestezie generală, așa cum se vehiculează în spațiul public.
Ecaterina Maniuc, medicul anesteziolog care activa în cadrul salonului de estetică din Chișinău, unde o femeie de 35 de ani a murit în timpul unei proceduri de modelare corporală, a fost adusă în fața magistraților, unde urma să se decidă măsura de reprimare. Ea are statut de învinuită în cauza penală inițiată pentru practicarea ilegală a activității medicale sau farmaceutice.
În acelașit imp, judecătorii au admis în totalitate demersulprocurorilor, plasând-o în arest preventiv.
Procurorul pe caz a refuzat să acorde multe detalii ale cazului de deces, însă a menționat că Ecaterina Maniuc este învinuită că ar fi activat fără licență în acel salon de estetică.
ȘTEFAN CIUPERCĂ, procuror: „Acesteia i se încriminează comiterea infracțiunii articoul 214 din Codul Penal, ce presupune practicarea ilegală a activității medicale, fără a deține o licență sau autorizație în acest sens. - Ce riscă? Aceasta riscă pedeapsă de la 1 la 5 ani de închisoare. - Ce probe aveți până acum? Și dacă ați ridicat video de pe camerele de supraveghere? - S-au făcut toate acțiunile de urmărire penală posibile, de urgență, până la rezultatele expertizelor".
De altă parte, avocatul învinuitei, Alexandru Zmeu, declară că clienta sa ar fi activat legal, în calitate de medic specialist, în acel salon. El neagă că Ecaterina Maniuc i-ar fi administrat clientei decedate anestezie generală, însă a evitat să spună care a fost implicarea sa în această tragedie.
Amintim că Ecaterina Maniuc a fost reținută de către oamenii legii pe 7 februarie. Procurorii au pornit un dosar penal pe faptul încălcării din neglijență de către medic sau alt lucrător medical a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, fapt ce ar fi cauzat decesul femeii în vârstă de 35 de ani.
Cazul tragic a avut loc pe 30 ianuarie. Victima planifica să fac, potrivit soțului său, două proceduri concomitent, una facială și altă de mărire a feselor, pentru care era necesară administrarea anesteziei generale. Cea care ar fi făcut procedura era chiar proprietarea salonului, ucraineanca Irina Borodkina, care a fugit din țară îndată după decesul clientei sale. Agenția Națională de Sănătate Publică a anunțat că salonul nu deținea autorizație pentru efectuarea procedurilor invazive. Autorizația emisă în 2023 viza doar servicii precum curățarea facială, epilarea cu ultrasunet și masajul facial și corporal.
Exclusiv TV
