Producătorii de cereale și oleagnioase din țara noastră trag semnale de alarmă și spun că acest sector riscă să falimenteze în viitorul apropiat. Se întâmplă după ce ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un nou Program Strategic al Politicii Agricole pentru anii 2025-2030, care i-ar lipsi pe acești fermieri de orice formă de sprijin și subvenționare din partea statului. De altă parte, ministra de ramură, Ludmila Catlabuga, spune că documentul se află abia la etapa dezbaterilor publice și poate fi îmbunătățit.
Problemele din sector, dar și pericolul de a rămâne fără subvenții în urma implementării programului strategic al politicii agricole pentru anii 2025-2030, a fost discutată la Adunarea Generală a Asociației ”Forța Fermierilor”.
ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul Asociației ”Forța Fermierilor”: ”Ministerul Agriculturii a considerat că acest sector de cultivare a cereralelor și oleaginoaselor, nu merită sau nu vrea ministerul să-l subvenționeze în continuare. L-au exclus absolut în ce privește orice tip de subveționare. După modalitatea în care este grila de punctaj și nivelul de prioritate, cerealele și oleaginoasele, sector pe care asociația noastră îl reprezintă, este practic în coada listei. La fel, marea majoritate a agricultorilor vor fi lipsiți de acea măsură de subveționare foarte importantă care le facilita accesul la finanțare, adică la credit. Este vorba despre subvenția care statul o plătea aferentă dobânzilor. Iarăși o măsură pe care ministerul și guvernul planifică să o elimine.”
Directorul executiv al Forței Fermieilor, Alexandru Bădărău, spune că noul program ar avanataja mai mult producătorii de fructe și legume, dar aceste decizii nu sunt argumentate economic și statistic.
ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul Asociației ”Forța Fermierilor”: ”Noi nu am văzut nicio argumentare economică din partea ministerului de ce este necesar să producem mult mai multe fructe și legume, pentru că, preponderent, fondul nou de subvenționare va fi canalizată aici. Iarăși, noi am fi de acord să facem acest lucru dacă am avea forțe de muncă, noi nu avem oameni cu care să lucrăm.”
Agricultorii declară că, ramura cerealelor și oleaginoaselor deja este la pământ, iar în lipsa unor subvenții din partea statului, producătorii vor falimenta pe rând.
GHEORGE JURCANU, agricultor din Cahul: ”Am investit în tehnologii noi, în tehnică performantă pentru mai puține intrări în câmp, prin metode conservative mini-Till, no-Till, avem tehnică. Acest lucru ne-a și tras la fund. Noi am fost la bănci, am procurat tehnică foarte performantă și foarte scumpă, apoi au urmat 3 ani de secetă și majoritatea băieților dau faliment.”
De altă parte, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, spune că documentul care a pus în gardă producătorii de cereale, se află abia la etapa de dezbaterilor publice, iar fermierii sunt așteptați la minister cu propuneri de îmbunătățire a acestuia.
LUDMILA CATLABUGA, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare: ”De comun cu sectorul și în consultările publice, până pe data de 14 februarie, am convenit cu fermierii că-i așteptăm la minister cu propuneri și idei pe marginea programului și a legii de subvenționare. În viziunea ministerului, nu este exclus acest sector și nu vreau să fie un dezechilibru între sectoarele agricole. Dezacordul fermierilor e binevenit și bine că au bătut alarma.”
Catlabuga a mai precizat că pentru sectorul cerealier și de oleaginoase, preponderent, sunt mecanisme de finanțare post-investiționale.
În context, precizăm că potrivit unui comunicat al asociației ”Forța Fermierilor”, bugetul de stat al Republicii Moldova pentru anul 2024 a fost planificat cu venituri anuale în valoare de 66 miliarde lei, dintre care, doar contribuția sectorului de cultivare a cerealelor și oleaginoaselor se ridică aproximativ la 5,7%.
Exclusiv TV
