Un incendiu uriaș a izbucnit la sediul unei primării din Paris

27.01.2025, 15:50
Este vorba de o clădire construită în 1876. Flăcările au afectat turla de peste 35 de metri, existând riscul de prăbușire. La fața locului au intervenit peste 150 de pompieri și mai multe autospeciale, care au eliminat acest risc, scrie presa franceză. Victime nu au fost raportate, iar autoritățile urmează să stabilească cauza incendiului.

Acoperișul și turla primăriei din arondismentul 12 al orașului Paris au fost cuprinse în această noapte de flăcări puternice. În vecinătate, de la ferestrele locuințelor lor, localnicii urmăreau neputincioși incendiul care a devorat clădirea din secoulul al 19-lea.

Turla, cu o înălțime de peste 35 de metri, a fost în pericol de a se prăbuși, scrie presa franceză. La fața locului au intervenit de urgență 153 de pompieri și aproape 60 de autospeciale.

Potrivit publicației franceză Le Figaro, intervenția promptă a pompierilor a eliminat pericolul, iar flăcările au fost lichidate la primele ore ale dimineții. Deocamdată, nu se cunoaște cauza incendiului. La nivelul acoperișului erau începute lucrări de renovare de aproape un an, însă turla nu era vizată de aceste lucrări. Autoritățile au inițiat o anchetă, pentru a stabili cauza incendiului.

Exclusiv TV