Cel puțin 66 de persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite, în urma unui incendiu care a făcut scrum un hotel de lux situat într-o stațiune montană din nord-vestul Turciei. Flăcările au cuprins construcția cu 12 etaje noaptea trecută, aici fiind cazați peste 200 de turiști. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, însă se speculează că lambriurile de lemn ale hotelului ar fi contribuit la propagarea rapidă a focului. Ministerul Justiției de la Ankara a demarat o anchetă penală pe caz.
Ore în șir zeci de pompieri au luptat cu flăcările, care au cuprins hotelul de lux aflat în stațiunea de schi Bolu, în nord-vestul Turciei. Potrivit autorităților locale, focul a izbucnic în noaptea spre 21 ianuarie la etajul restaurantului clădirii cu 12 etaje. Construcția din lemn și amplasarea hotelului la poalele unei pârtii de schi ce permite accesul vehiculelor doar de pe partea frontală a îngreunat intervenția pompierilor. Hotelul de 161 de camere avea un grad de ocupare de aproape 90%, fiind perioada vacanței școlare de iarnă, iar infernul care s-a descins a creat panică. Astfel, unii și-au pierdut viața după ce au sărit din clădire în încercarea de a scăpa de incendiu, iar alți turiști au încercat să se evacueze folosind cearșafuri legate între ele.
Deocamdată nu se cunoaște care ar fi cauza producerii incidentului și nici autoritățile locale nu au oferit detalii în acest sens.
În presa locală se speculează că lambriurile de lemn ale hotelului ar fi contribuit la propagarea rapidă a focului. Cauza și circumstanțele producerii incidentului urmează să fie stabilită de forțele de ordine.
Exclusiv TV
