Cel puțin patru oameni au murit și 19 sunt dispăruți după ce un bloc de 14 etaje a fost mistuit de un incendiu puternic în Valencia, Spania. Alți 14 oameni sunt răniți, inclusiv un copil și șase pompieri. Bilanțul este încă incert pentru că pompierii au reușit să stingă flăcările scăpate de sub control târziu în noapte.
Blocul cu 14 etaje a ars ca o torță. Victimele decedate au fost găsite în rezultatul unui zbor de recunoaștere cu drone. Autoritățile spaniole speră că nu vor mai găsi în clădire și alte persoane decedate, însă acest lucru va putea fi clar după ce se va putea intra în bloc.
Presa locală relatează, citată de ziua.md că, focul a pornit de la etajul cinci și s-a extins, în mai puțin de zece minute, la nivelurile superioare din cauza vântului. A distrugs întreaga clădire, iar flăcările au cuprins și un bloc adiacent din același ansamblu rezidențial. Unii vecini au încercat să se salveze treacând dintr-un apartament în altul prin balcoane. Când au ajuns echipajele de pompieri, fațada clădirii era aproape în totalitate sub asediul flăcărilor. Disperați, unii dintre cei aflati la etajele inferioare s-au aruncat în gol, pe pernele gonflabile pregătite de fortele de interventie.
Complexul rezidențial a fost construit la începutul anilor 2000 și avea 138 de apartamente și mai multe magazine la parter. Potrivit experților citati de presa din Madrid, incendiul s-a extins rapid din cauza materialelor inflamabile folosite pentru izolare.
Exclusiv TV
