Un incendiu puternic a cuprins noaptea trecută un apartament din cartierul Telecentru. Trei persoane, aflate în locuință și-au pierdut viața, iar una a reușit să se evacueze, asistată de pompieri și salvatori. În același timp, localnicii din vecinătate au trăit ore de coșmar din cauza flăcărilor și fumului intens. În prezent, oamenii legii urmează să stabilească identitatea victimelor dar și cauza incendiului devastator.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat, joi, aproximativ la ora 21:00, iar pentru a stinge flăcările, la fața locului au intervenit cinci echipaje de salvatori și pompieri.
În timpul intervenției salvatorii au depistat cadavrele carbonizate a trei persoane, identitatea cărora urmează a fi stabilită. Totodată, pompierii au evacuat din interiorul apartamentului o persoană, care a primit intoxicație cu monoxid de carbon. Aceasta a fost preluată de Serviciul asistență medicală urgentă pentru îngrijiri de rigoare. Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului către ora 21:54 și lichidarea completă la ora 22:34. În urma incendiului au fost distruse mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști, se menționează în comunicatul IGSU.
Vecinii din blocurile vecine susțin că cel care a scăpat cu viață este chiar proprietarul apartamentului ars. Bărbatul ar fi transformat locuința sa într-un depozit de deșeuri. În urma incendiului au avut de suferit toți vecinii de scară. Mirosul specific după incendiu se simte chiar de la intrarea în bloc, pereții fiind îmbibați cu apă. Vecinii bărbatului susțin că au rămas cu bunurile distruse.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 26 de situații de risc.
Exclusiv TV