Traficul feroviar de mărfuri pe podul Fălciu-Cantemir ar putea fi reluat

17.01.2025, 15:08
După mai bine de 3 decenii de pauză, traficul feroviar de mărfuri între Republica Moldova și România, pe podul Fălciu-Cantemir, ar putea fi reluat în luna mai a acestui an. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, într-o conferință care a marcat încheierea Reuniunii ministeriale QUINT Meeting, organizată la Chișinău sub egida Direcției Generale Mobilitate și Transporturi a Comisiei Europene.

Podul feroviar peste Prut ce face legătură dintre orașul Cantemir și satul Fălciu din România, închis încă în 1992, urmează să fie redeschis circulației până în luna mai a acestui an. În cadrul unui proiect, care va fi realizat de România, urmează să fie reconstruit un tronson de 1,8 kilometri de cale ferată de pe teritoriul Republicii Moldova. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea susține că funcționalitatea acestui pod feroviar important va aduce beneficii economice atât Republicii Moldova, cât și României.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltăii Regionale: ”Astăzi am vorbit pe segmentul de reconstrucție a căilor ferate și interconectarea căilor ferate pe segmentul Fălciu. Ce vreau să vă spun că în ultimii 33 de ani. Pot să greșesc. –Din ce an nu s-a lucrat pe Fălciu. – 1992. Din 92 nu s-a circulat pe acel segment și astăzi căile ferate din Republica Moldova sunt în proces de reabilitare a acelui segment. Este vorba de 1,8 km. Și sperăm ca până în luna mai, avem și suportul ministerului Infrastructurii din România, ca el să fie funcțional, să se poată circula pe el în interesul agenților economici din Republica Moldova și din România.”

Precizăm că podul feroviar de la granița Fălciu-Cantemir, a fost închis în 1992, ca urmare a alunecărilor de teren. În prezent, singurele legături feroviare cu România sunt făcute pe la Ungheni și Giurgiulești.

Exclusiv TV