Un bărbat a decedat în urma unui incendiu, iar șase persoane, printre care cinci copii, au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, tragedia a avut loc pe 13 ianuarie în satul Dumitreni, raionul Florești. Un bărbat de 59 de ani a ars în propria casă, cuprinsă de flăcări din cauza nerespectării regulilor de menținere a făcului în sobă.
În aceeași zi, în satul Trifeștii Noi din raionul Criuleni, trei copii de 11,10 și 6 ani s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba din casă. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, viața lor fiind în afara oricărui pericol. Un caz similar a fost înregistrat în Capitală. O femeie și doi copii ai săi în vârstă de patru ani, s-au intoxicat cu gazul emanat de cazanul pentru încălzire, care funcționa deși avea defecțiuni tehnice.
În acest context, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la utilizarea sobelor, cazanelor, dar și a aparatelor electrice. De asemenea, cetățenii sunt rugați să aerisească încăperile unde funcționează sursele de încălzit și să nu obtureze canalele de evacuare a fumului.
De la începutul anului 2025, au fost înregistrate 2 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 6 persoane, inclusiv 5 minori au avut de suferit. În anul 2024 în această perioadă au fost raportate 4 cazuri de intoxicație, unde au avut de suferit 7 persoane, printre care 3 minori.
Exclusiv TV