Regiunea trasnistreană, fără gaze naturale

13.01.2025, 13:59
Regiunea trasnistreană este de 13 zile fără gaze naturale, iar asigurarea populației cu energie electrică are loc pe ore. Blocurile cu apartamente sunt deconectate de la agentul termic, încălzirea locuințelor fiind asigurată de reșouri și echipament electric. Întreprinderile din regiune au trecut la activitate de noapte, iar elevii învață de la distanță. Între timp, Tiraspolul continua să acuze Chișinăul de blocaj, în timp ce autoritățile constituționale declară că sunt deschise să ajute la achiziții de gaze, dar numai cu condiția că acestea sunt achitate în avans.

Starea de urgență în economie în regiunea transnistreană a fost prelungită până pe 8 februarie din cauza crizei energetice, declanșate de refuzul concernului rus Gazprom de a livra gaze naturale în stânga Nistrului, conform contractului în vigoare.

Toată regiunea transnistreană a fost deconectată de la gazele naturale, acestea mai fiind păstrate în blocurile rezidențiale pentru gătit. Autoproclamatele autorități locale declară că, gazele din rețea ar mai fi suficiente până cel mult pe data de 20 ianuarie. Încălzirea locuințelor are loc cu energie electrică, sau la sobe. Localnicii au dreptul să strângă lemne de foc gratis din pădurile din zonă.

În prezent regiunea transnistreană este asigurată doar cu energie electrică, produsă pe bază de cărbune la centrala de la Cuciurgan. Dar nici ea nu este suficientă. Factorii de la Tiraspol recurg la deconectări în evantai ca urmare a deficitului acut de electricitate. Din data de 12 ianuarie, deconectările au loc o data pe zi cu o durată de trei ore, anterior fiind de opt ore. Pentru a utiliza eficient energia electrică, majoritatea întreprinderilor din stânga Nistrului au trecut activitatea în orele de noapte. În același timp și rezervele de cărbune pentru producerea energiei electrice sunt suficiente doar pentru 40 de zile.

Chișinăul a propus Tiraspolului să facă și achiziții de gaze pentru regiunea din estul țării.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Imediat ce criza a apărut, noi ne-am adresat celor din stânga Nistrului cu o propunere ca ei să procure gaz. Noi să le organizăm achizițiile de gaz, pentru că ei nu pot să o facă din punct de vedere tehnic. Dar am primit refuz. Tiraspolul nu este autonom în deciziile pe care le ea. Aceasta criză este indusă de Federația Rusă pentru a destabiliza Republica Moldova și pentru a utiliza Republica Moldova în războiul Rusiei împotriva Ucrainei".

Așa-zișii lideri transnistreni au insistat la întrevederile cu reprezentanții OSCE că, nu ar putea face achiziții de gaze, iar Chișinăul ar bloca special activitatea în regiune.

Declarațiile lui Krasnoselski au fost combătute de întreprinderea Moldovagaz. Președintele interimar al companiei, Vadim Ceban, susține că, în perioada 2021-2022 Tiraspoltransgaz a plătit facturile pentru gazele achiziționate suplimentar de la Gazprom prin intermediul Moldovagaz.

"Astfel, este posibilă și necesară achitarea pentru achiziționarea gazelor naturale în lei moldovenești, Tiraspoltransgaz având experiență în acest sens. Problema achiziționării gazelor naturale de către „Tiraspoltransgaz” nu este legată de operațiunile valutare, problema constă în obținerea unei licențe de furnizare, pe care compania nu o are din cauza situației actuale. „Moldovagaz” este gata să cumpere gaze naturale la prețurile pieței pentru „Tiraspoltransgaz”, cu condiția achitării livrărilor în lei moldovenești", - se menționează într-un mesaj al lui Vadim Ceban.

Între timp, autoritățile constituționale au convenit să asigure cu energie electrică și gaze naturale 14 localități din stânga Nistrului, care se află sub jurisdicția Chișinăului. Sistemele energetice din aceste localități vor fi conectate la cele gestionate de companii din dreapta Nistrului. Până atunci, autoritățile locale vor primi asistență sub formă de echipamente de încălzire, peleți și alte lucruri necesare în actuala criză.

Exclusiv TV