Guvernul va lua măsuri suplimentare pentru a sprijini cetățenii și companiile

30.12.2024, 12:47
Energia electrică se va scumpi. Cel puțin asta lasă de înțeles Premierul Dorin Recean, care a anunțat că Guvernul va susține unele companii în această criză energetică pentru a putea face față creșterii de tarife. Anunțul a fost făcut de șeful Executivului în cadrul ședinței Guvernului.

În debutul ședinței Guvernului, Premierul Dorin Recean, a cerut ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării să identifice companiile care vor fi susținute de Guvern, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va opera schimbări la tariful pentru energia electrică.

DORIN RECEAN, prim-ministru: "Mă refer în primul rând la companiile care produc produse alimentare, este evident și la fel companiile competitivitatea cărora poate să fie afectată în rezultatul creșterii la energia electrică".

Dorin Recean a subliniat că ajutorul pentru aceste companii va fi acordat în două moduri.

DORIN RECEAN, prim-ministru: "Prima este compensarea parțială a acestor cheltuieli pentru o perioadă limitată între trei și șase luni. În paralel cu subvenționarea investițiilor în eficiență energetică, în așa fel încât aceste măsuri să producă și sustenabilitate".

Din 1 ianuarie 2025, centrala hidroelectrică de la Cuciurgan nu va mai livra energie electrică malului drept al Nistrului, din cauza că regiunea transnistreană nu va fi asigurată cu gaze naturale de către Gazprom. Astfel, în lunile de iarnă, centralele de termoficare de la Chișinău și Bălți vor acoperi 25%-30% din necesarul malului drept al Nistrului. De asemenea, companiei Energocom a anunțat că, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025 va achiziționa de la compania Nuclearelectrica din România, care deține Centrala nucleară de la Cernavodă, 100 MW bandă (24 de ore din 24). Prețul energiei de la Nuclearelectrica este unul preferențial de circa 80 EUR/MWh. În orele de vârf necesarul de consum este suplinit cu energie cumpărată de pe bursa română OPCOM, prețul de achiziție fiind mult mai mare. În aceste condiții, în prima lună a anului viitor ar putea fi solicitată majorarea tarifului la energia electrică.

Exclusiv TV