21 de femei din Moldova au decedat în 2023 din cauza violenței în familie, iar peste 5.200 au apelat la linia fierbinte pentru ajutor. Datele au fost oferite de autorități, în contextul Zilei Internațioanale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, marcată pe 25 noiembrie. Timp de trei săptămâni, la nivel global, inclusiv în țara noastră, se desfășoară campania „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen”. Cu această ocazie, deputați, miniștri, reprezentanți ai instituțiilor neguvernamentale, dar și simpli cetățeni, au participat la un flash mob desfășurat în centrul capitalei, purtând fulare și elemente portocalii, pentru a marca lansarea acestei campanii.
Marșul de lansare a campaniei „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen” a început pe bulevardul Grigore Vieru și a continuat până la Arcul de Triumf din Piața Marii Adunări Naționale.
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, declară că astfel de acțiuni de sensibilizare a opiniei publice sunt importante, deoarece statisticile cu privire la violența în rândul femeilor rămân alarmante, chiar dacă în ultimii ani, femeile au devenit mai curajoase și raportează tot mai multe cazuri.
DOINA GHERMAN, deputată, fracțiunea PAS: „În 2023, 21 de femei au fost ucise. 5.224 de femei au apelat la linia verde pentru ajutor. 5.723 de ordine de restricții de urgență au fost eliberate, 798 de ordonanțe de protecție au fost emise. 788 de ordine de restricții au fost încălcate. Nu există nicio scuză pentru violență, iar activismul nostru zi de zi și an de an împotriva oricărei forme de violență, poate și trebuie să dea rezultate.”
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a amintit că de mai bine de un an în țara noastră este deschis Centrul de Justiție Familială, care oferă tot spectrul de servicii de susținere a victimelor violenței.
KARINA NERSESYAN, reprezentanta UNFPA în Republica Moldova: „Astăzi este o zi specială, așa cum scoatem aceste probleme la lumină. Noi luăm decizii pentru ca oamenii să cunoască că, în momentele dificile din viața lor, ei nu sunt singuri. Acest fenomen trebuie să înceteze.”
În cadrul campaniei, la nivel de țară vor fi organizate peste 1.200 de activități, inclusiv ore informative în instituții de învățământ. De asemenea, în 16 locuri publice din oraș vor fi plasate 16 siluete de femei, pentru a atrage atenția comunității asupra fenomenului violenței, susțin reprezentanții Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie, care coordonează acivitățile din această campanie.
VALERIA BUSUIOC, consultantă pe comunicare, ANPCV: „O să fie implicați de la mic la mare, dar ceea ce am conștientizat, este nevoie de prevenire, iar prevenirea o putem obține prin educație, ca să scăpăm de stereotipuri și prejudecăți.”
Campania „16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen” se desfășoară în perioada 25 noiembrie-10 decembrie. La nivel național, aceasta este organizată pentru al 22-lea an consecutiv.
Exclusiv TV
