Discuțiile propuse de președinta realeasă a țării, Maia Sandu, cu reprezentanții partidelor politice, planificată pentru astăzi, se amână. Consultările despre reforma justiției și combaterea corupției vor avea loc la începutul săptămânii viitoare, a anunțat Președinția.
Potrivit unui anunț plasat de șeful administrației prezidențiale, Adrian Băluțel, Președinta Maia Sandu va organiza consultări cu partidele politice pe tema reformei justiției și a luptei împotriva corupției, luni, 18 noiembrie, ca urmare a solicitărilor din partea mai multor reprezentanți ai formațiunilor politice de a amâna discuția pentru ziua de luni.
Invitația pentru discuții pe marginea măsurilor necesare în combaterea corupției, inclusiv politice, a fost făcută partidelor de șefa statului realeasă, Maia Sandu, după ședința din 11 noiembrie a Consiliului Suprem de Securitate.
MAIA SANDU, președinta realeasă a Republicii Moldova: „Ceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri și la referendum nu a afectat un partid politic sau un candidat. Mai mulți candidați și mai multe partide politice sunt afectate de cumpărarea de voturi. Și cu toții ne dorim ca cetățenii Republicii Moldova să decidă cine trebuie să conducă țara și nu banii murdari care vin dintr-o parte sau alta.”
Ultima data șefa statului a avut discuții cu reprezentanții partidelor politice din țară pe în contextul consultărilor privind organizarea referendumului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Noua întrunire a fost stabilită în aceeași zi în care premierul Dorin Recean urmează să anunțe noi remanieri în Guvern.
Exclusiv TV
