Plățile unice pentru categoriile de cetățeni vulnerabili vor fi disponibile din 5 noiembrie

31.10.2024, 13:52
Plățile unice pentru categoriile de cetățeni vulnerabili vor fi disponibile din 5 noiembrie. Este vorba de peste cinci mii de familii, care au copii cu dizabilități severe și care vor beneficia de 3.000 de lei, dar și despre 31 de mii de pensionari, care vor primi un suport de 2.300 de lei. Banii vor putea fi ridicați la oficiile poștale din țară, doar cu buletinul de identitate.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că din 5 noiembrie, la toate oficiile poștale din țară va fi disponibilă plata unică de trei mii de lei, care este prevăzută sub formă de suport pentru aproape 5500 de familii, în care sunt crescuți copii cu dizabilități. De asemenea, o parte dintre pensionarii din Republica Moldova vor beneficia de un ajutor unic de 2300 de lei din partea statului. Este vorba despre 31 de mii de beneficiari.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Este vorba de acei pensionari care au un stagiu de 40 de ani la pensionare și o pensie mai mică de 3.300 de lei și toate familiile din Republica Moldova care au un copil cu dizabilități severe. Toți aceștia, începând cu 5 noiembrie, pot să beneficieze de această plată la toate oficiile poștale din țară.”

Beneficiarii au primit deja notificări din partea Guvernului, prin care au fost informați despre metoda de colectare a plății și unde se pot adresa. Amintim că și în decembrie 2023, cetățenii vulnerabili din Moldova au beneficiat de o plată unică din partea Guvernului și a partenerilor de dezvoltare. Suma a variat între 3.000 și 5.000 de lei.

Exclusiv TV