Aproximativ 31 de mii de pensionari, care au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani, dar care au pensii mai mici de 3300 de lei, vor primi un ajutor din partea statului. Este vorba despre o plată unică de 2300 de lei, care vine să-i ajute în prag de iarnă.
În debutul ședinței Guvernului, premierul Dorin Recean, a amintit că în ultimii trei ani actuala guvernare a depus eforturi pentru a crește veniturile celei mai vulnerabile categorii sociale – a pensionarilor.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Din anul 2021 încoace am crescut pensia minimă cu 143% - de la 1843 de lei la 2778 de lei. Aparent parcă este de două ori și jumătate mai mult, dar noi știm că trebuie să depunem efort pentru ca să-i ajutăm pe cei în etate. Pensia medie tot așa, a crescut parcă de aproape două ori – de la 2067 de lei la 3926 de lei, dar înțelegem că trebuie să muncim și mai mult și să depunem efort".
Prim-ministrul Dorin Recean a accentuat că există însă o categorie de pensionari care au muncit peste 40 de ani, dar s-au ales cu pensii mici. Aceștia vor beneficia ca și anul trecut de o indemnizație unică, care va fi plătite din programul mondial pentru alimentație.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: "Toți pensionarii care au avut la momentul pensionării un stagiu de muncă de peste 40 de ani și o pensie mai mică de 3300 de lei, vor primi o plată unică de 2300 de lei în cadrul acestui program. De această plată unică vor beneficia aproximativ 31 de mii de pensionari din Republica Moldova".
Plățile vor fi stabilite automat. Astfel, pensionarii beneficiari nu vor trebui să depună solicitări la Casa Națională de Asigurări Sociale și nici să prezinte acte suplimentare.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a amintit că, în prezent stagiul minim de cotizare în Republica Moldova este de 34 de ani. Guvernul a încercat să mobilizeze aceste resurse anume pentru cei care au muncit cu șase ani peste acest stagiu, dar din cauza salariilor mici astăzi au parte de pensii modeste. Anul trecut Guvernul a aplicat un program similar, în care 56 de mii de pensionari au beneficiat de o plată unică de trei mii de lei.
Exclusiv TV

