Pictura murală „Visul Olimpic”, în proces de restabilire

15.10.2024, 17:24
Pictura murală, ”Visul olimpic” de pe un bloc rezidențial din Capitală, care a fost vandalizată de o companie de publicitate, va fi restaurată. Lucrările au început chiar astăzi, iar costurile vor fi acoperite din fondul preturii Centru. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, la ședința operativă a serviciilor primăriei.

ION CEBAN, primarul capitalei: ”A început restaurarea muralului care a fost deteriorat anterior. Cheltuielile sunt asumate de pretură ți sper că poliția va lua măsuri în privința celor care au vandalizat murala. Sperăm că și pictorii care fac murala să reușească în câteva zile să o restabilească.”

Amintim că la sfârșitul lunii septembrie, pictura murală ”Visul Olimpic” de pe peretele unei clădiri din centrul capitalei a devenit subiect de scandal. Asta după ce o companie de publicitate a început să acopere pictura cu vopsea albă, fiind acoperită cu un banner politic. Atunci, lucrările au fost stopate de poliție, iar bannerul a fost scos. Atât reprezentanții primăriei, cât și cei ai Cancelariei de Stat spun că lucrările de revopsire a muralului au fost făcute ilegal. De cealaltă parte, reprezentanții companiei publicitare susțin că au toate actele în regulă, iar dreptul de folosire a peretelui clădirii este valabil până la finele anului curent. Poliția investighează cazul.

Exclusiv TV