Primăria capitalei a procurat noi unități de transport public. Până la sfârșitul lunii mai, la Chișinău vor ajunge șapte troleibuze articulate, procurate din Austria și 18 troleibuze procurate din Riga. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban la ședința operativă a serviciilor municipale.
ION CEBAN, primarul capitalei: ”Pregătim 7 troleibuze articulate, procurate din Austria, or. Salzburg. În plus, primele 18 troleibuze procurate din Riga care se preconizează să ajungă la Chișinău până la sfârșitul lunii mai. Prioritar, sunt troleibuzele articulate cu o capacitate sporită ca să asigurăm fluxul mare de pasageri care va începe în data de 1 septembrie, odată cu începerea noului an școlar".
Până la sfârșitul anului, pe străzile capitalei vor mai fi puse în circulație alte 43 de troleibuze cu rulaj din Riga.
ION CEBAN, primarul capitalei: ”Toate troleibuzele vor fi verificate atât tehnic, cât și estetic ca să fie asigurată mentenanța. La moment, flota rețelei de transport electric Chișinău constituie circa 400 de troleibuze, iar până la sfârșitul anului va fi suplinită cu încă 43 de troleibuze procurate recent. Astăzi, practic nu avem autobuze vechi, iar troleibuze mai avem câteva, în jur de vreo 10 unități. Și locuitorii în această privință simt diferența.”
În acest context, primăria Chișinău anunță că, Regie Transport Electric și parcul urban de autobuze sunt în căutare de șoferi. Salariile pentru această activitate variază între 12 și 20 de mii de lei.
Exclusiv TV
