Tinerii cu vârsta de peste 18 ani sunt invitați să participe la referendumul constituțional din 20 octombrie. Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral a organizat un flashmob pentru a încuraja această categorie de alegători să participe activ și conștient la plebiscit. Evenimentul a fost organizat în centrul Capitalei, în cadrul campaniei de informare „Învață cu noi, alege singur!”.
Înarmați cu baloane și pancarte, mai mulți tineri s-au adunat în Scuarul Catedralei din Chișinău pentru a-i îndemna pe semenii lor să-și exercite dreptul de vot la referendumul republican. Echipa Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, împreună cu grupul de voluntari, au distribuit trecătorilor materiale informaționale, insigne, stegulețe și baloane cu mesaje „Învață cu noi, alege singur!”. Campania a fost lansată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe 15 septembrie curent. Până în prezent au fost deja desfășurate 13 lecții publice de informare în licee, colegii și universități din țară. Alte activități, inclusiv expoziții și mese rotunde, urmează să aibă loc până pe 3 noiembrie curent.
Referendumul constituțional va avea loc pe 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Alegătorii vor fi îndemnați să spună da sau nu pentru modificările constituționale, prin care aspirațiile de integrare europeană ale Republicii Moldova vor deveni parte a Legii Supreme. Textul modificărilor legislative propuse va fi imprimat pe buletinul de vot. În campania pentru plebiscitul republican s-au angajat 15 formațiuni politice, din care 13 își îndeamnă susținătorii să spună DA pentru integrarea europeană, iar altele două pledează împotriva acestei intenții.
Exclusiv TV
