Astăzi este și ultima zi pentru partidele care intenționează să se implice în campania electorală pentru referendumul constituțional republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Până în prezent, în cursă au fost înregistrate zece formațiuni politice, majoritatea urmând să-și îndemne susținătorii să voteze DA la plebiscit.
Comisia Electorală Centrală a acceptat până pe 20 septembrie curent, zece formațiuni politice în calitate de participanți la referendumul republican constituțional. Opt din ele pledează pentru completarea Constituției cu dezideratul de integrare europeană, iar altele două - împotrivă. Astfel, se împotrivesc modificării Legii Supreme Partidul Comuniștilor, și partidul Renaștere care vor insista pe opțiunea NU în cadrul exercițiului electoral. Iar Partidul Verde Ecologist, Mișcarea Respect Moldova, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și blocul electoral ”Împreună” își vor îndemna alegătorii să voteze pentru aderarea țării la UE. Același mesaj îl vor avea și Partidul Acțiune și Solidaritate, Mișcarea Alternativa Națională și partidul Democrația Acasă.
Amintim că, la referendumul constitutional care se va desfășura pe 20 octombrie în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, alegătorii vor fi întrebați dacă susțin sau nu modificarea Constituției astfel încât integrarea europeană să devină proiect de țară obligatoriu pentru toate guvernările ulterioare. Ulterior, în baza rezultatelor referendumului Parlamentul va modifica Legea Supremă.
Exclusiv TV
