Un procuror și șeful unui post vamal, suspectați de îmbogățire ilegală

8.10.2024, 15:56
Un procuror și șeful unui post vamal sunt suspectați de îmbogățire ilegală, din cauza că dețin bunuri a căror valoare depășește veniturile dobândite legal de aceștia.

Vizați sunt doi soți care, începând cu anul 2016 și până în prezent, dețin prin intermediul rudelor apropiate și terților mai multe mijloace de transport de lux, precum și o casă, amplasată într-o zonă de elită a municipiului Chișinău, care este evaluată la peste 12 milioane de lei. Procurorii au stabilit că valoarea totală a acestor bunuri depășește substanțial veniturile legal dobândite și declarate de soți, dar și de membrii familiei. În acest sens, Procuratura Anticorupție, în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat mai multe percheziții pe parcursul lunilor septembrie și octombrie curent. În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și alte obiecte relevante investigației.

Potrivit autorităților, suspecților le-au fost atribuite statute procedurale de bănuit și învinuit, ambii negându-și vinovăția. Aceștia sunt cercetați în continuare în stare de libertate. Procuratura menționează că urmărirea penală a fost începută în baza unei plângeri, iar investigații pe caz continuă.

Exclusiv TV