Ciclonul Ashley, care a traversat Europa Centrală, s-a dezlănțuit duminică în România. Ploile torențiale au inundat zeci de gospodării, au suspendat circulația maritimă și fluvială, au închis mai multe școli. Din cauza precipitațiilor abundente mii de persoane au fost evacuate, în ultimele 24 de ore, din patru județe din țară. Cele mai multe intervenții și mobilizări au avut loc în județul Galați. În timp ce autoritățile de peste Prut luptă cu urgia naturii, meteorologii moldoveni declară că ciclonul, care nu a trecut hotarul țării, va fi resimțit doar prin scăderea bruscă a temperaturii și precipitații moderate.
Ciclonul Ashley, care a lovit sâmbătă spre duminică România a făcut ravagii în unele regiuni ale țării. Potrivit Inspectroratului General pentru Situații de Urgență din România, peste 6000 de persoane au fost evacuate, în ultimele 24 de ore, din patru județe din România, din cauza polilor și riscului de inundații. Cele mai multe intervenții și mobilizări au avut loc în județul Galați. Localnicii spun că abia de și-au revenit după ciclonul Boris și din nou au fost nevoiți să își părăsească locuințele.
Din cauza condițiilor nefavorabile, peste 100 de şcoli sunt închise astăzi în județul Galați. De asemenea, circulația maritimă și fluvială a fost suspendată în toate porturile din județul Constanța și în județul Tulcea. Autoritățile române au declarat luni că situați în regiune se ameliorează. Chiar și așa, instituțiile responsabile rămân în alertă.
Ciclonul Ashley, care a traversat Europa Centrală, nu s-a abătut de acestă dată și peste Republica Moldova. Totuși specialiștii moldoveni, prognozează că se așteaptă o schimbare bruscă a vremii.
GHENADIE ROȘCA, şeful Direcţiei prognoze meteorologice, SHS: "Luând în considerare că noi am avut temperaturi destul de ridicate până la 30 de grade Celsius, în următoarele zile vom avea o răcire, pentru că va avea loc trecerea unui ciclon care va aduce o masă de aer mai rece și respectiv ne așteptăm ca această răcire să ne aducă și cantități de ploi. Cantitățile de ploi nu sunt periculoase pentru teritoriul nostru, pentru că mai mult vor fi pe partea de nord și pe la hotarele țării noastre. Frontul acesta trece mai mult pe partea României".
Amintim că în Republica Moldova a fost anunțat cod galben de vânt puternic, avertizare meteorologică, care va fi valabilă până pe 1 octombrie.
Exclusiv TV
