Vreme extremă în mai multe țări ale lumii

17.04.2024, 13:44
Vreme extremă în mai multe ţări ale lumii. Arabia Saudită a fost lovită, marți, de o furtună puternică, în Dubai fiind înregistrate cele mai abundente precipitații din ultimii 75 de ani. Ploile au inundat străzi și case, iar aeroportul a fost închis după ce pista s-a transformat într-un lac. În același timp, în unele țări din Europa, se pare că s-a întors iarna. În unele orașe din Germania ninge, iar România a fost lovită de furtuna Renata, care a devastat deja alte zone din Europa.

Imagini de necrezut pot fi văzute în Dubai, în urma unor precipitații istorice. Meteorologii susțin că, în doar 12 ore, a plouat cât într-un an întreg. Aeroportul Internațional din Dubai a fost temporar închis și zeci de curse au fost anulate sau redirecționate, după ce ploile torențiale au transformat pista într-un lac.

Pe autostrăzi, șoferii fie au rămas blocați în mașini, fie le-au abandonat, în timp ce la metrou apa le-a ajuns oamenilor până la glezne.

Ploile sunt destul de rare în Emiratele Arabe Unite, cu atât mai puțin cele torențiale, iar în consecință, infrastructura nu a făcut față. Ploaia care a afectat Dubaiul este asociată cu un front de precipitații care traversează Peninsula Arabică și se deplasează prin Golful Oman. Același sistem aduce vreme neobișnuit de umedă în Oman și în sud-estul Iranului. Mai multe țări din Golful Persic sunt în alertă de inundații, inclusiv Kuweit, Arabia Saudită și Qatar. Școlile din Oman și Emiratele Arabe au fost închise, iar cursurile au loc de la distanță. Asta în timp ce oamenii, inclusiv angajații din instituțiile guvernamentale, au primit ordin să lucreze de acasă. Între timp, în Germania ninge. Unii moldoveni care află acum în această țară, au postat pe rețelele sociale imagini din care se văd că drumurile sunt acoperite de zăpadă.

Iar România a fost lovită de furtuna Renata, care a făcut ravagii în mai multe zone din Europa. La munte ninge, iar jumătate din țară e sub alertă de vijelii și cod galben de inundații în șase județe, scrie presa de peste Prut.

În Croația, meteorologii au emis o avertizare cod roșu de furtuni, prognozând rafale de vânt cu viteze ce pot depăși 110-120 km/h. Alertele pentru fenomene meteorologice severe vor fi active și în Germania, Italia, Spania, Austria, Ungaria, Slovenia, Bosnia și Grecia.

Și în Republica Moldova, până la sfârșitul acestei săptămâni, se așteaptă o scădere bruscă a temperaturilor. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, după 20 aprilie ne putem aștepta chiar și la înghețuri la suprafața solului.

Exclusiv TV