Restricțiile de acces în Aeroportul Chișinău au fost prelungite

30.09.2024, 09:08
Accesul în incinta Aeroportului Internațional Chișinău a însoțitorilor pasagerilor rămâne restricționat în continuare. Poliția de Frontieră anunță despre prelungirea interdicției pînă pe 31 octombrie.

Astfel, accesul în terminal este permis doar pasagerilor cu bilet și document de călătorie, personalului autorizat și echipajele aernovaelor. Cei care vor veni să-i petreacă sau să-i întâmpine pe cei dragi, vor aștepta afară. De asemenea, Poliția de Frontieră îndeamnă pasagerii să vină cu cel puțin trei ore până la zborul planificat, pentru a reuși parcurgerea formalităților necesare călătoriei și pentru a evita întârzierea la zbor.

Amintim că accesul limitat în aerogară a fost impus din 1 mai curent. Decizia a fost luată în legătură cu necesitatea asigurării securității pasagerilor în incinta aerogării, dar și a fluxului mare de călători. Potrivit Aeroportului Internațional Chișinău, săptămâna trecută aerograra a atins pragul istoric de trei milioane de pasageri deserviți în acest an. În aceeași perioadă a anului trecut, cifra călătorilor care au trecut prin Aeroportul Internațional a fost de două milioane. Acest lucru se datorează numărului mai mare de curse aeriene, lansate la Chișinău.

Exclusiv TV