Moldova cere ajutorul UE pentru sprijinirea agricultorilor

24.09.2024, 18:15
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, solicită țărilor membre ale Uniunii Europene și altor guverne ajutor pentru agricultorii din Moldova afectați de secetă. Șeful de la agricultură anunță că a semnat scrisori către omologii săi din cele 27 țări membre ale UE, dar și pe numele oficialilor guvernamentali din Statele Unite, Canada, Japonia și Norvegia, cărora le cere suport în crearea unui Fond de Solidaritate și Dezvoltare pentru Agricultură. Între timp, fermierii așteaptă soluții pe loc din partea autorităților.

Ministrul Agriculturii și Industriei Aliemntare, Vladimir Bolea, a declarat că, în pofida eforturilor colosale întreprinse de Guvern, pierderile în domeniul agricol sunt uriașe, iar resursele interne limitate. De aceea, este necesar crearea unui Fond de Solidaritate și Dezvoltare pentru Agricultură. Inițiativa a fost discutată de demnitar, recent, la Bruxelles, cu comisarul UE pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimntare: „Agricultura din Moldova are nevoie acum mai mult ca oricând de ajutor din partea Uniunii Europene. De aceea, în numele Guvernului și al Fermierilor, solicit sprijinul dumneavoastră pentru crearea unui fond de solidaritate și dezvoltare pentru agirucltura moldovenească, destinat fermierilor moldoveni afectați de secetă și inundații. Acest fond ar fi un instrument esențial, care ar asigura continuitatea muncii fermierilor noștri.”

Anterior, ministrul Bolea a subliniat că va face adresări separate pentru fiecare guvern al țărilor comunitare, dar și către alți parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova pentru a cere asistență financiară, destinată ramurii agricole. Între timp, fermierii se plâng de situația precară din agricultură și spun că, așteaptă soluții urgente.

Amintim că, pe 13 septembrie, Parlamentul a votat Legea specială privind unele măsuri de sprijin pentru agricultori în legătură cu seceta din acest an, fiind promulgată de șefa statului săptămâna trecută. Documentul prevede suspendarea pentru șase luni a tuturor plăților restante acumulate de fermieri la împrumuturi și credite, dar și la achiziționarea de imputuri și carburanți. Măsura este prevăzută pentru fermierii care pot demonstra prin acte de constatare că cel puțin 60% din culturile din 2024 au fost afectate de seceta pedologică și atmosferică, iar suprafața tratată afectată este de cel puțin 50%. Mai mulți fermieri nu sunt de acord cu aceste condiții și au cerut reexaminarea inițiativei legislative. Ei insistă în continuare pe un dialog public și constructiv cu șefa statului, Maia Sandu, președintele Legislativului, Igor Grosu, guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu și premierul Dorin Recean. Administrația prezidențială a invitat producătorii agricoli la discuții cu Maia Sandu pe data de 25 septembrie.

Exclusiv TV