Agricultorii reiau din nou protestele

17.09.2024, 15:31
Agricultorii reiau din nou protestele. Astăzi, zeci de producători agricoli din centrul și sudul țării au scos tractoarele pe traseele naționale, exprimându-și astfel nemulțumirea față de măsurile de susținere adoptate recent de autorități. Ei insistă că acestea sunt insuficiente și nu-i pot scoate din gaura datoriilor. Chiar din primele ore ale dimineții, aceștia au fost trași pe dreapta de către polițiști pentru a li se verifica actele. Protestatarii cer șefei statului, Maia Sandu, să nu semneze legea privind impunerea moratoriului de șase luni la plata datoriilor și creditelor fermierilor. Agricultorii insistă că legea trebuie să fie îmbunătățită, de aceea cer returnarea documentului în Parlament.

Mai mulți fermieri din raioanele Criuleni, Căușeni, Anenii Noi, Cahul, Cantemir, dar și alte regiuni ale țării și-au scos tractoarele în semn de protest față de acțiunile statului. Producătorii agricoli din sudul țării au anunțat autoritățile locale încă de săptămâna trecută că vor ieși pe trasee cu o sută de unități de tehnică agricolă și au cerut implicarea poliției în menținerea ordinii publice. De dimineață însă au fost chiar ei cei verificați de oamenii legii. Unora li s-au cerut și buletinele de identitate.

Asociația ”Forța Fermierilor”, care și-a declarat toată susținerea pentru această acțiune de protest, declară că manifestația reprezintă nemulțumirea agricultorilor față de măsurile de sprijin anunțate de Guvern și adoptate recent de Parlament. Potrivit directorului Asociației, Alexandru Bădărău, cele 100 de milioane de lei alocate pentru acoperirea parțială a pierderilor înregistrate de producătorii de cereale în urma secetei din acest an, nu rezolvă problema. Iar Legea votată vineri de parlament, care anunță suspendarea pe 6 luni a plăților datoriilor producătorilor față de creditori, va viza doar o parte a agricultorilor.

ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul Asociației ”Forța Fermierilor”: ”Legea votată vineri, deși anunță suspendarea pentru o perioadă de 6 luni a datoriilor agricultorilor, doar o mică parte va beneficia, se referă la doar 20% din agricultori.(MUSCA) Ceilalți, 80% care la fel sunt în dificultate, au și ei datorii și nu cad sub incidența acelei condiții principale în care trebuie să aibă acte de calamitate pe cel puțin 50% din suprafață. 80% din agricultori nu au aceste acte, dar situația lor este la fel de gravă și sunt în prag de faliment.”

De cealaltă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, declară că statul a ajutat fermierii în limita posibilităților. Mai mult ca atât, ieri, oficialul a mers la Bruxelles ca să ceară crearea unui Fond de dezvoltare și solidatoritate pentru agricultura moldovenească. În acest sens, ministrul a adresat scrisori oficiale către diferite instituții europene prin care cere mai mult sprijin pentru ramură.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: ”Deși am făcut tot ce ne-a stat în putință, nevoile sunt mari și resursele noastre limitate. Agricultura din Moldova are nevoie acum, mai mult ca oricând, de ajutor din partea Uniunii Europene. De aceea, în numele Guvernului și al fermierilor solicit sprijinul dumneavoastră pentru crearea unui Fond de solidaritate și dezvoltare pentru agricultura moldovenească destinat fermierilor moldoveni afectați de secetă și inundații. Acest fond ar fi un instrument esențial care ar asigura continuitatea muncii fermierilor noștri, oferindu-le acces la resursele necesare pentru a depăși aceste momente dificile.”

Nici asta nu-i mulțumește pe fermierii protestatari. Aceștia cer demisia ministrului de ramură și o roagă pe șefa statului, Maia Sandu, să se implice în gestionarea crizei.

Am încercat să obținem o reacție și de la instituția prezidențială, dar purtătoarea de cuvânt a Maiei Sandu, Irina Gotișan-Sotnic, nu ne-a răspuns la apeluri și mesaje. În context, amintim că asociația ”Forța Fermierilor” cere ca legea privind moratoriu pe plata penalităților pe o perioadă de 6 luni să fie întoarsă de urgență înapoi în Parlament și să fie modificată după cerințele producătorilor, astfel încât să beneficieze de aceste facilități mai mulți fermieri. Menționăm că, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, până în prezent au fost întocmite peste 2.400 de acte de constatare a pierderilor suportate de agricultori, ca urmare a condițiilor climaterice nefavorabile în toate regiunile țării. Este vorba despre 97 de mii de hectare de culturi agricole. Cea mai afectată cultură este porumbul.

Exclusiv TV