SIS continuă desecretizarea arhivelor

6.09.2024, 13:57
Peste 34 de mii de dosare ale serviciilor sovietice KGB și NKVD vor fi desecretizate. Serviciul de Informații și Securitate anunță că a transmis dosarele Agenției Naționale a Arhivelor, unde materialele vor fi accesibile publicului.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului de Informații și Securitate, conducerea instituției a avut întrevederi cu mai mulți cercetători din domeniul arhivistic și istoric, un subiect de discuție fiind combaterea dezinformării istorice, prevenirea distorsionării evenimentelor din trecutul țării și importanța protejării arhivelor naționale în stabilitatea identității noastre naționale. Astfel, un aspect deosebit de important al acestei colaborări îl reprezintă procesul de desecretizare a unor materiale din arhiva Serviciului de Informații și Securitate.

"Serviciul de Informații și Securitate a transmis alte 34 203 de dosare Agenției Naționale a Arhivelor. Acestea au fost parte a Fondului materialelor documentare de filtrare și trofeu și a Fondului materialelor documentare a persoanelor supuse represiunilor politice în perioada regimului totalitar, care au trecut procedura de reabilitare la Procuratura Generală, ulterior fiind desecretizate de către Comisia departamentală a SIS", - se menționează în comunicatul de presă al Serviciului de Informații și Securitate.

Potrivit instituției, printre materialele ce urmează a fi desecretizate se regăsesc mai multe manuale ale serviciilor secrete din perioada sovietică, KGB și NKVD. Aceste documente istorice relevă tehnicile și metodele de propagandă, dezinformare și manipulare utilizate în trecut și pe care forțele ostile Republicii Moldova continuă să le folosească pentru a diviza societatea, compromite procesele democratice și menține țara noastră în sfera de influență externă. Serviciul se declară convins că, accesul la aceste informații va permite publicului să înțeleagă mai bine pericolele actuale, să reziste mai eficient la încercările de manipulare și să sprijine eforturile de consolidare a democrației, independenței, integrității teritoriale și rezilienței cetățenilor.

Exclusiv TV