Serviciul de Informații și Securitate avertizează despre pregătirea unei noi campanii de dezinformare, care are drept scop compromiterea relațiilor diplomatice dintre Chișinău și Kiev și integrarea țării în Uniunea Europeană. Instituția susține că în spatele acestui proiect, care va fi realizat inclusiv de foști ofițeri SIS, demiși pentru corupție, ar sta Federația Rusă.
Serviciul de Informații și Securitate informează că, a intrat în posesia de date ce indică la relansarea campaniilor de dezinformare și manipulare cu scopul de a destabiliza societatea noastră și securitatea regională.
"Potrivit instituției, țintele noii etape ale campaniei de dezinformare și manipulare este compromiterea relațiilor diplomatice ale Republicii Moldova, în special relațiile moldo-ucrainene. De asemenea, se propune scăderea încrederii și a intensității cooperării la toate nivelele dintre autoritățile din Republica Moldova și Ucraina, dar și reducerea interoperabilității de asigurare a securității regionale existente între organele de securitate, apărare și ordine de drept ale Republicii Moldova și ale Ucrainei", - se arată într-un comunicat de presă al SIS.
Potrivit Serviciului, un grup de persoane pregătește lansarea în spațiul public a informațiilor prin care acuză instituțiile statului de acțiuni orientate contra unor cetățeni ai Ucrainei, care ocupă diverse funcții în instituțiile guvernamentale ucrainene. Printre membrii grupului respectiv se regăsesc și foști ofițeri de informații, cetățeni ai Republicii Moldova, care, în diferite perioade, au fost demiși și eliberați pentru acțiuni coruptibile, însușirea banilor publici, abuz de putere, sechestrări de persoane, interacțiuni nesancționate cu servicii speciale străine. De asemenea, pentru a da o pseudo-credibilitate acțiunilor sale, se intenționează publicarea unei pretinse copii a unui document, parte a unui dosar penal gestionat de una din procuraturile specializate, se mai arată în comunicatul SIS.
"Asemenea acțiuni se încadrează în setul de instrumente ale războiului hibrid dus de Federația Rusă contra Republicii Moldova având pe aspectul dat un caracter țintit, de discreditare a eforturilor autorităților naționale și ale fiecărui cetățean al țării noastre întru păstrarea păcii și securității în regiune. SIS atrage atenția asupra faptului că frecvența și amploarea unor astfel de manifestări va crește pe durata anilor 2024-2025 fiind țintite procesele de reformă, cele electorale care se vor desfășura în Republica Moldova, dar mai ales procesul de negocieri pentru aderarea la UE", - susține sursa citată.
În această ordine de idei, Serviciul de Informații și Securitate recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să se informeze din surse oficiale și credibile.
Exclusiv TV
